Primăria Capitalei a încheiat un nou acord pentru reciclarea bateriilor uzate. Oamenii ar vor fi recompensaţi cu electrocasnice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ecobanca este cel mai nou proiect de ecologizare încheiat de municipalitate prin care, până la sfârşitul anului, 20 de rulote vor fi amplasate în puncte circulate din Bucureşti. Oamenii care vor recicla vor primi puncte pe un carneţel special care vor fi acumulate şi în schimbul cărora ar putea fi premiaţi cu electrocasnice. Alte trei proiecte similare sunt în derulare.

Sub denumirea ECOBANCA – Banca ta de reciclare, Asociaţia Environ în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, lansează primul program de puncte de colectare mobile pentru deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE) şi cele de baterii şi acumulatori (DBA).

Potrivit reprezentanţilor Environ, obiectivul principal este acela de a realiza o platformă de puncte de colectare mobile, accentuând astfel conştientizarea bucureştenilor în ceea ce priveşte colectarea selectivă a deşeurilor electrice şi a celor de baterii şi acumulatori. Organizatorii îşi propun chiar să impulsioeze colectarea efectivă a acestui tip de deşeuri.

Programul se desfăşoară sub forma unei acumulări de puncte pe carneţele de ECOnomii la fiecare predare a unui deşeu de tip DEEE sau DBA, permiţând participanţilor ca la sfârşitul perioadei de derulare să transforme punctele acumulate în produse electrocasnice.

Premii: frigider, o maşină de spălat, o plasmă, un aspirator, un aparat foto sau o tabletă

Rulotele Ecobanca sunt echipate cu o platformă de cântărire a deşeurilor, un monitor cu sistem touch şi o imprimantă pentru emiterea etichetelor cu puncte primite în urma predării deşeurilor. Fiecare deponent primeşte un carnet de economii, pe care va lipi stickere cu punctele primite de fiecare dată când aduce deşeuri de echipamente electrice şi de baterii la Ecobancă.

În funcţie de canitatea şi tipul de DEEE şi DBA depuse la punctele de colectare mobile, cetăţenii sunt recompensaţi cu un frigider, o maşină de spălat, o plasmă, un aspirator, un aparat foto sau o tabletă, fiecărui premiu corespunzându-i un anumit punctaj.

Rulotele Ecobanca vor staţiona în marile pieţe şi în parcurile bucureştene, însă echipamentele electronice de mari dimensiuni, care depăşesc 20 de kilograme, pot fi colectate gratuit, direct de la domiciliu. Cei interesaţi trebuie să contacteze Environ pentru o programare şi primesc în plus 30 de puncte la colectarea de la domiciliu.

4.000 de euro, o rulotă eco

Potrivit Mediafax, Environ îşi propune ca, până la sfârşitul anului, să aibă în Bucureşti 20 de rulote mobile pentru colectarea DEEE şi DBA, însă va investi în acestea în funcţie de rezultatele care se vor înregistra. Un astfel de punct de colectare costă aproximativ 4.000 de euro. În plus, este nevoie şi de munca voluntarilor asociaţiei, pentru operarea platformei din rulotă, dar şi pentru informarea cetăţenilor şi promovarea colectării selective.

Asociaţia Environ este o organzaţie colectivă non-profit de management al deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, având ca scop preluarea responsabilităţilor producătorilor şi importatorilor referitoare la colectarea, tratarea, valorificarea şi eliminarea nepoluantă a acestor tipuri de deşeuri.

Alte companii de reciclare

Ecobanca nu este singurul proiect de reciclare de acest fel din România, cel puţin alte două ieşind în evidenţă atunci când vine vorba de comportament civic ecologic.
RoRec, prezentă din 2007

Un exemplu poate fi Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, fondată din zece dintre cei mai cunoscuţi fabricanţi europeni de electrocasnice cu activitate în România, având în prezent  contracte cu peste 240 de producători şi distribuitori.

Asociaţia este autorizată încă din 2007 şi s-a constituit pentru a prelua de la producători responsabilitatea privind realizarea obiectivelor de colectare, reutilizare, reciclare şi valorificare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), precum şi raportarea către autorităţile competente a modului de gestionare a DEEE.

Cel mai recent proiect al RoRec este ”Patrula de reciclare”, un program educaţional de protecţie a mediului, centrat pe colectarea şi reciclarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) în unităţile de învăţământ. La ediţia 2012 – 2013 au participat 21,000 de copii şi tineri şi peste 720 de profesori coordonatori din tot atâtea unităţi de învăţământ. Ei au format ”Patrule de reciclare” în grădiniţe, şcoli şi licee din Bucureşti şi alte 29 de judeţe.

În Bucureşti, premierea ediţiei 2012-2013 va avea loc miercuri, 5 iunie, la Sala de festivităţi a Colegiului Naţional Mihai Eminescu (Str. George Georgescu nr.2, Sector 4),începând cu ora 11.00.

La eveniment vor participa reprezentanţii Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, ai Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ai Inspectoratului Şcolar Bucureşti, ai Agenţiei de Protecţie a Mediului, ai Asociaţiei Române pentru Reciclare – RoRec şi reprezentanţii unităţilor de învăţământ finaliste în competiţia pe Bucureşti.

În cadrul evenimentului, vor fi dezvăluiţi câştigătorii naţionali, vor fi prezentate realizările ediţiei şi se vor acorda premiile pentru Bucureşti, încununând astfel efortul din ultimul an a mii de copii şi cadre didactice.

ECOTIC, prezent din 2006

Un alt exemplu poate fi Organizaţia ECOTIC, fondată în 2006 şi autorizată de Ministerul Mediului în 2007. În prezent, organizaţia numără peste 380 de producători şi importatori. Ecotic este, de asemenea, o organizaţie nonprofit care preia responsabilitaţilă ce le revin producătorilor şi importatorilor de echipamente electrice şi electronice pentru realizarea obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare şi valorificare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE).

În cei şapte ani de existenţă şi de proactivitate în colectarea şi reciclarea DEEE, ECOTIC a gestionat peste 42.000 tone. Peste 3300 de calculatoare recondiţionate, din fluxurile de DEEE, au fost donate către comunităţi defavorizate, cu susţinerea asociaţiei. 

În prezent, ECOTIC are o infrastructură de colectare de peste 300 de astfel de puncte, dezvoltate în colaborare cu autorităţile locale, salubrităţi, magazine de retail şi operatori specializaţi.

Pe aceeaşi temă:

Atitudinea R în şcolile din sectorul 1: copiii învaţă să fie ecologici prin piese de teatru şi defilări de modă

1.000 de euro pentru cei mai talentaţi bucureşteni

Aradul a câştigat premiul de excelenţă la categoria „Cetate” în bătălia pentru  „Oraşul Reciclării”

„Le Monde“: Autorităţile de la Bruxelles presează România să rezolve problema gropilor de gunoi

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite