VIDEO Firea, după ce a fost huiduită pe Arena Naţională:  Echipe de cetăţeni cu venin au venit bine organizate, plasate strategic printre oameni decenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul general al Capitalei a publicat pe Facebook o reacţie după ce mii de oameni au huiduit-o luni seară pe Arena Naţională, în care dă vina pe o conspiraţie soroşistă care a dorit să compormită un eveniment organziat de Primăria Capitalei

UPDATE Gabriela Firea şi-a suspendat pagina oficială de Facebook după ce aceasta a fost huiduită pe Arena Naţională.

Iată textul publicat de Primarul general pe Facebook: 

„Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, spune o vorbă veche din popor! În mai puţin de 24 de ore, Primăria Capitalei a organizat un eveniment de ţinută, pe Arenă Naţională, în cadrul căruia marea noastră campioana Simona Halep să poată prezenta fanilor trofeul. A fost o mobilizare uriaşă! S-a lucrat frenetic minut de minut.

De dimineaţă, însă, aparatul sorosist de propagandă, prin organele sale tributare de presă, a demarat acţiunea : compromiterea evenimentului. Cu tot felul de ştiri false şi comentarii răutăcioase. Nu a contat că umbresc momentul unic pentru Simona Halep. Nu a contat că, seara, martori au fost şi copii, la un festival al urii şi dezbinării. Când am declarat-o Cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti, mulţi au strâmbat din nas. Şi au comentat negativ. Acum, dacă nu o primeam aşa cum merită, ar fi spus că sunt aroganta şi că nu îmi fac datoria de primar general. În toate capitalele civilizate ale lumii, marii campioni sunt întâmpinaţi cu entuziasm de cetăţeni şi sunt recompensaţi prin intermediul autorităţilor de la acel moment : ministru, primar, preşedinte de federaţie etc. Nu există o altă cale civilizată prin care să ne arătăm respectul faţă de valorile noastre. Repet, dacă nu organizăm nimic şi nu ofeream Cheia Oraşului într-un cadru festiv, aveam să fiu certata că sunt nepăsătoare. Dacă mi-am făcut datoria de roman şi primar, nici aşa nu a fost bine... pentru unii. Echipe de cetăţeni cu venin au venit bine organizate, plasate strategic printre oameni decenţi, care au venit la un eveniment memorabil pentru Simona Halep.

De dragul ei şi din respect pentru performanta sa uriaşă, puteau lăsa o jumătate de oră ură la poarta Arenei Naţionale. Acolo este despre sport, respect, valori, performanţă. Nu despre câţi bani primim de la ONG-uri dubioase, pentru a transforma Bucureştiul într-un oraş sub asediu. Slavă Domnului că cei mai mulţi sunt oameni civilizaţi, democraţi, cu respectul fiecăruia de a avea dreptul să nu fie de acord cu celălalt. În rest, şi mâine este o zi! Şi mâine e o zi de muncă! Şi mâine ne vom bucura că apare soarele, că suntem sănătoşi, că putem avea credinţă şi că putem ierta. Ai câştigat, continuă! Ai pierdut, continuă! a scris Firea pe Facebook.

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a fost huiduit, luni seară, de publicul adunat pe arena Naţională pentru a o felicita pe Simona Halep pentru câştigarea trofeului de la Roland Garros

Citeşte şi

Băsescu, după ce Firea a fost huiduită: Înfăşurată în tricolor, Ţoapa de Voluntari a vrut să fure ceva din gloria Simonei 

***

Circa 15.000 de oameni au participat la evenimentul organizat de Primăria Capitalei pe Arena Naţională. Când Simona Halep a intrat pe stadion, însoţită de Gabriela Firea, mulţimea a aclamat-o pe sportivă şi a inceput să o huiduie şi să o fluiere pe Gabriela Firea. 

Manifestările de dezaprobare ale publicului faţă de prezenţa primarului Capitalei pe scenă au continuat când edilul a susţinut un mic discurs, moment în care Firea a scurtat intervenţia, i-a prezentat Simonei Halep cheia oraşului şi apoi a ieşit de pe stadion. Mulţimea a continuat să o huiduie.  

  

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite