Război pe fântâna Dunărea de la Universitate. Preşedintele OAR: „Cineva face în oraşul ăsta ce are chef“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii ONG-urilor care activează în domeniul patrimoniului, dar şi arhitecţi, au protestat faţă de decizia Primăriei Capitalei de a demola simbolul de la kilometrul zero.

Se ascut cuţitele între municipalitate şi arhitecţi, cei care se declară revoltaţi de decizia oficialilor de la primărie, aceea de a demola fântâna de la Universitate, pe care s-o înlocuiască cu o cişmea "săltătoare".

La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc o dezbatere între reprezentanţii mai multor ONG-uri şi arhitecţi, printre aceştia şi Gheorghe Pătraşcu,  arhitectul-şef al Capitalei, care a susţinut că nu a primit nicio solicitare de autorizare pentru proiect controversat.

Pătraşcu a fost de acord cu ceilalţi participanţi la dezbatere, şi-anume că „este o lipsă de comunicare de neimaginat", imputând-o Administraţiei Străzilor, instituţie a Primăriei Capitalei, care a demarat acest proiect. Este vorba despre un proiect mai amplu, de reabilitare, în şase zone de pe Bulevardul Magheru, suma totală alocată fiind de 1,7 milioane de lei.

În cazul Pieţei 21 Decembrie de la Universitate, unde se află fântâna Dunărea, celebru loc de întâlnire al Capitalei, care ar urma să fie demolată şi înlocuită cu un alt tip de fântână, în cadrul proiectului de reamenajare a zonei, arhitectul-şef al Capitalei nu a primit niciun proiect şi nicio solicitare de autorizare.

"Mie, personal, acea fântână, ca obiect estetic, nu-mi place, nu pot să zic că-mi place nici proiectul, dar nici că este lipsit de valoare", a spus Pătraşcu, precizând că a aflat despre acest proiect din presă.


Lucrări de reasfaltare în jurul fântânii sunt în desfăşurare de la începutul lunii. În zonă au fost puse garduri, cu meşe cu fotografia noii fântâni şi numele firmei Tehnologica Radion, care desfăşoară lucrările.

Contract pe un proiect neavizat

Nici preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), filiala Bucureşti, Mircea Ochinciuc, nu a fost însă de acord cu această soluţie,

Totodată, el a atras atenţia că nu se cunosc nici autorii proiectului de reamenajare a Pieţei 21 Decembrie, ce include fântâna săltătoare. „Trebuie clarificat cine sunt aceste fantome şi apoi să vină în faţa opiniei publice şi comisiilor de avizare", a mai spus Ochinciuc.

"Cineva îşi permite să facă în oraşul ăsta ce are chef. Nu este posibil să existe un contract cu o firmă care să execute ceva fără să fie un proiect avizat", a declarat Ochinciuc.

OAR Bucureşti a solicitat Primăriei Capitalei să se facă un concurs de proiecte pentru întreaga zonă a Pieţei Universităţii, unde urmează să se mai desfăşoare lucrări.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite