RATB înlocuieşte casele de bilete cu automate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casele de bilete ale regiei de transport public Bucureşti au început deja să fie înlocuite cu automate, cinci aparate fiind deja amplasate la Gara de Nord, Bucur Obor, Piaţa Sudului, Unirii şi Romană.

Potrivit Regiei, acestea vor fi curând funcţionale, cel mai probabil încă din această săptămână.

În Bucureşti sunt 2.500 de staţii pentru mijloacele de transport ale RATB şi doar 126 de case de bilete. Numărul casierilor se ridică la circa 250, având în vedere că sunt multe case de bilete unde se lucrează în două schimburi. Surse avizate susţin că oficialii RATB nu s-au decis însă asupra acestora, în prezent necunoscându-se dacă vor fi concediaţi sau li se va găsi altceva de lucru.

Săptămâna trecută, Consiliul General al Capitalei a fost de acord cu reorganizarea Regiei Autonome de Transport Bucureşti, prin schimbarea formei juridice din regie autonomă în societate pe acţiuni, ai cărei acţionari vor fi Municipiul Bucureşti, prin CGMB, şi judeţul Ilfov, prin Consiliul Judeţean.

Astfel, RATB va fi renumit Societatea de Transport Bucureşti STB SA, personalul RATB urmând să fie preluat şi reîncadrat pe aceleaşi funcţii, cu menţinerea tuturor drepturilor şi obligaţiilor de către STB.

Directorul general al RATB, Adrian Sorin Mihail, a fost mandatat pentru îndeplinirea tuturor formalităţilor privitoare la reorganizarea regiei în societate şi efectuarea menţiunilor la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Din Consiliul de Administraţie al Societăţii de Transport Bucureşti vor face parte: Speranţa Cliseru, Adrian Sorin Mihail, Ionuţ Nicolae Cecoiu, Petrina Boiţă, Bogdan Alexandru Trifan, Mihai Petcu şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, care urmează să fie desemnat ulterior.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite