RADET cere suspendarea executării silite impunse de către ELCEN

RADET cere suspendarea executării silite impunse de către ELCEN

Reprezentanţii Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) au depus la Judecătoria Sector 3 Bucureşti acţiunea privind suspendarea executării silite impuse de către ELCEN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Reprezentanţii RADET susţin că acţiunea a fost decisă ca urmare a imposibilităţii în care se află regia autonomă de a mai asigura continuitatea serviciului de utilitate publică.

„Am recurs şi la această soluţie pentru că din lipsa banilor au fost blocate toate activităţile regiei pentru efectuarea reviziilor şi reparaţiilor la instalaţiile de alimentare cu energie termică a municipiului Bucureşti, activitate care este necesară şi obligatorie să fie desfăşurată pe timpul verii şi care, în lipsa fondurilor, nu mai poate fi realizată. Dacă nu vor fi efectuate aceste lucrări, cât mai urgent, respectiv în lunile de vară, vor exista pagube iminente atât pentru regie, cât şi pentru populaţia Capitalei. Suntem responsabili şi trebuie să asigurăm căldura şi apa caldă pentru cetăţeni şi aici vorbim de peste o sută de şcoli, 76 de grădiniţe şi creşe, 22 de spitale, 42 de licee şi 27 de unităţi de învăţământ superior, circa 300 agenţi economici şi 564.449 apartamente, adică aproximativ 1.200.000 de bucureşteni care ar putea fi afectaţi dacă lucrările de reparaţii la instalaţiile de alimentare nu vor fi făcute urgent“, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al RADET, Gabriel Dumitraşcu.

De asemenea, Gabriel Dumitraşcu a explicat că a fost introdusă şi acţiunea privind contestaţia la executarea silită, tot la Judecătoria Sector 3. Reprezentantul CA RADET a arătat că diminuarea făcută în luna iulie, de către ELCEN cu 6, 57 procente a popririi impuse pe contul Escrow este insuficientă şi nu asigură banii necesari reparaţiilor.

citeste totul despre: