Rachiul din pufoaică se vinde bine în sezonul rece

Pentru a suporta mai bine temperaturile negative din această perioadă, bucureştenii pe care nu-i dau banii afară din casă apelează la o soluţie ieftină: consumul de tărie sau vinuri "la

Pentru a suporta mai bine temperaturile negative din această perioadă, bucureştenii pe care nu-i dau banii afară din casă apelează la o soluţie ieftină: consumul de tărie sau vinuri "la metru". Oferta este generoasă în bombele de la periferia Capitalei, dar şi mai avantajoasă la marginea pieţelor, unde licoarea se serveşte cu polonicul direct din butoaie de plastic. Puţini ştiu că băutura se fabrică uneori în condiţii infecte, în recipiente care, în restul anului, ţin loc de scăldătoare sau chiar în tomberoane "speriate" de la blocuri.
Băşică limba şi Rupe gâtul
Muşteriul habar n-are că ţuica, făcută din ingrediente necunoscute, îl poate băga în spital. Turnat cu pâlnia în sticlă, vinul arată excelent, e limpede, rubiniu, dar niciodată nu ştii ce a pus fabricantul înăuntru şi va trebui să îl crezi pe cuvânt. În "procesul de fabricaţie" pot fi utilizaţi electrozi de sudură, pufoaice puse "la macerat" sau chiar găinaţ, pentru o fermentare mai rapidă. Trebuie să ai un stomac de tablă ca să nu suferi după asemenea "trotil" dubios. Cel mai adesea, ţuica de ţară, rachiul şi vinul se fac în comunele din apropierea Bucureştiului. Ca să câştige un ban, întreprinzătorii ies cu marfa la înaintare chiar în faţa porţii. Băuturile sunt expuse la vedere pe un scăunel, alături de un coşuleţ cu ouă şi câteva cepe degerate. Dacă unele licori sunt acceptabile, printre ele se strecoară şi din cele contrafăcute care, la prima degustare, par în regulă. Alţii preferă să bată drumul spre Bucureşti crezând că acolo au mai mult noroc. Îi prinde seara dârdâind de frig în piaţa Rahova, spre depoul Alexandriei, în Ferentari, la marginea Pieţei Sudului, spre cimitir, în Ghencea, pe trotuarul din faţa metroului uşor. Au nasurile roşii, pentru că probează băutura în faţa eventualilor cumpărători. Sortimentele sunt variate şi au denumiri hilare: "Moartea durerii" "Binladen", "Rupe gâtu' " sau "Băşică limba".
ţuică dreasă cu bomboane
ţuica de fructe se vinde în sticle de o jumătate de litru, cu 20.000 de lei. Îţi arde esofagul, dar te încălzeşte. Alţii oferă rachiu gălbui, la 25.000 de lei litrul. În piaţa Ferentari, un bătrân speriat încearcă să vândă şi el nişte tărie. Sticlele sunt ascunse într-o paporniţă de rafie. Moşul e mereu pus pe fugă din cauza gardienilor care îl urmăresc tot timpul. "Io-s ţuicar din tată-n fiu şi mă cheamă Bică Ion, zice el. Am luat amendă pentru că n-aveam autorizaţie şi nici etichetă pe sticlă cu numele produsului, adresa producătorului, volumul net, concentraţia de alcool. Cu eticheta m-am conformat, da' autorizaţie tot n-am! Mai bine gustaţi niţel rachiu, l-am colorat cu bomboane-dropsuri, are şi aromă. E bun şi curat. Io nu-s ca ăia de face ţuică din lâna de la plapumă, găinaţ sau cârpe, îs om de onoare." Pe fiecare sticlă, nea Bică a scris cu litere tremurate, de tipar: "Rachiu producţie propie cu arome, făcut de Bică Ion la Ciorogârla, anu' 2005".