Protestatarii ucraineni omorâţi, comemoraţi de bucureşteni: „Sunt fraţii noştri! Suntem solidari cu ei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva zeci de persoane au participat la un pichet spontan în faţa ambasadei Ucrainei din Bucureşti, joi seară. Oamenii s-au înarmat cu pancarte cu mesaje anti-violenţă şi au aprins lumânări în memoria protestatarilor omorâţi de forţele guvernamentale în represiunile sângeroase de joi, din Kiev.

Pichetul a fost organizat de Asociaţia „21 Decebmrie 1989“ şi a avut loc joi seară, începând cu ora 19:00, în faţa Ambasadei Ucrainei de pe Bulevardul Aviatorilor Numărul 24. 

Bucureştenii au venit cu lumânări şi flori şi au avut mai multe momente de reculegere în memoria celor peste 70 de manifestanţi ucrainieni omorâţi joi, dar şi a celorlalte victime ale protestelor masive anti-prezidenţiale ce au loc în Ucraina de luni de zile.

„O lumânare şi o floare, pios omagiu pentru sufletele de eroi ucraineni ce, în aceste zile negre, şi-au sacrificat viaţa pentru idealurile lor: libertate, democraţie, eliberarea poporului de influenţa bolşevică a Rusiei, apartenenţa la ideile democrate ale Uniunii Europene! Sunt adevăraţi Luptători, adevăraţi Eroi, ce au ieşit în stradă revoltaţi de represiunile şi crimele comise în Ucraina împotriva poporului! Sunt fraţii noştri, sunt vecinii noştri! Suntem alături de ei, suntem solidari cu ei“, a fost prezentat evenimentul. 

„Opriţi violenţa!“, Respect Ucraina!“ şi „Ianukovici=Ceauşescu=Iliescu“, sunt o parte dintre mesajele postate de manifestanţi.

Ucraina a intrat vineri în a patra zi a celei mai sângeroase săptămâni din istoria sa post-sovietică, după ce acţiunile protestatarilor de pe 18 februarie au dus la o reacţie marcată de o brutalitate fără precedent a forţelor de ordine, în capitala Kiev.

Mai puteţi citi:

FOTO Kiev-ul îşi numără morţii. Ziua deciziilor: preşedinţia ucraineană semnează un acord cu Opoziţia pentru soluţionarea crizei

Ucraina a intrat vineri în a patra zi a celei mai sângeroase săptămâni din istoria sa post-sovietică, după ce acţiunile protestatarilor de pe 18 februarie au dus la o reacţie marcată de o brutalitate fără precedent a forţelor de ordine, în capitala Kiev.

VIDEO Protestele din Kiev, explicate de o tânără: „Vrem să ne eliberăm din strânsoarea dictaturii. Am putea fi ucişi unul câte unul”

Un videoclip intitulat „I am a Ukrainian”, în care o tânără din Kiev explică dorinţa de libertate a ucrainenilor în contextul confruntărilor sângeroase cu forţele guvernamentale, impresionează oameni din lumea întreagă, având mai mult de 3.105.000 de vizualizări pe YouTube şi comentarii de susţinere.

LIVE VIDEO Măcel la Kiev: poliţia a folosit arme interzise. Parlamentul revocă toate măsurile luate de guvern împotriva protestarilor

Protestele continuă la Kiev. Cel puţin 100 de manifestanţi au fost ucişi joi, iar alte sute de persoane au fost rănite. Parlamentul ucrainean a adoptat, cu o majoritate de 233 de membri, o serie de ordonanţe prin care interzice toate măsurile adoptate de guvern împotriva protestatarilor, precum folosirea armelor de foc asupra mulţimii şi restricţionarea traficului. Presa ucraineană are confirmări că poliţia a folosit arme ilegale.


 

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite