Protest în Capitală faţă de introducerea paşaportului de vaccinare. Unde pot fi reclamaţi participanţii care nu poartă mască - VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Sute de persoane s-au adunat, duminică după-amiază, în Parcul Izvor din Bucureşti pentru a participa la un protest faţă de eventuala implementare a paşaportului de vaccinare. Mulţi dintre participanţi nu poartă mască sanitară şi nu respectă nici distanţarea fizică. Jandarmii sunt la faţa locului. Reamintim că, potrivit legii, în această perioadă sunt interzise adunările cu mai mult de 100 de participaţi.

Protestatarii s-au adunat începând cu ora 15.00 în Parcul Izvor, din faţa Palatului Parlamentului din Bucureşti. Aceştia s-au organizat pe reţelele sociale şi susţin libertatea persoanelor de a alege dacă se vaccinează sau nu. Ei resping, de asemenea, ideea eliberării unui aşa-numit paşaport pentru cei vaccinaţi împotriva bolii provocate de noul coronavirus.

Cei mai mulţi nu poartă mască de protecţie. Aceştia pot fi reclamaţi pentru încălcarea regulilor sanitare pe Whatsapp la 0755.021.218 sau la numărul de telefon 0800800165.

„Mitingul nu este unul politic, deşi cunoaştem persoane care se suie deja cu picioarele pe această temă făcând presiuni asupra organizatorilor. De trei ani organizam apolitic aceste mitinguri”, se arată în anunţul postat pe reţele sociale.  

Organizatorii mai susţin că „tema” protestului, aceea privind vaccinarea obligatorie, este una „care ne priveşte pe toţi indiferent de preferinţe politice”. Ei consideră că paşaportul de vaccinare este „discriminatoriu şi încalcă bazele fundamentale ale Uniunii Europene, privind libera circulaţie a cetăţenilor”.

Participanţii au adus cu ei steaguri tricolore, precum şi pancarte pe care scrie „Libertatea şi dreptul de a decide sunt sacre”. Unii dintre protestatari poartă masca de protecţie, în timp ce alţii nu, iar măsura privind distanţarea fizică este ignorată.

Oamenii au mai scandat „Nu corporaţia face legislaţia” şi „Nu ne obligaţi, altfel plecaţi”.

Ce spune Jandarmeria

„Organizatorii acestor adunări publice au obligaţiile legale de a respecta locul şi intervalul orar de desfăşurare a activităţilor, precum şi celelalte norme de protecţie sanitară colectivă, în contextul epidemiologic actual”, spune Jandarmeria.

De asemenea, aceştia mai precizează ca participanţii să păstreze distanţa fizică faţă de celelalte persoane şi să poarte în mod corespunzător masca sanitară de protecţie.

„Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a adunărilor publice, trebuie să manifestaţi paşnic şi civilizat, să vă delimitaţi de persoane care tulbură ordinea publică sau incită la violenţă şi să semnalaţi jandarmilor prezenţa în zonă a unor astfel de persoane.

Din motive de sănătate publică, vă recomandăm să evitaţi locurile aglomerate şi vă reamintim că, pe timpul stării de alertă, conform legii, numărul participanţilor la mitinguri sau demonstraţii trebuie să fie de maximum 100 de persoane”, mai precizează sursa citată.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite