Procurorii au solicitat închisoare pe viaţă pentru Gheorghe Vlădan, autorul masacrului de la Perla

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Criminalul de la Perla ar putea să stea în închisoare pe viaţă FOTO Arhiva Adevărul
Criminalul de la Perla ar putea să stea în închisoare pe viaţă FOTO Arhiva Adevărul

Pentru că inculpatul şi-a premeditat fapta, procurorii au cerut, în instanţă, închisoare pe viaţă pentru Gheorghe Vlădan, autorul masacrului din coaforul de la Perla.

La termenul de luni al procesului, procurorii bucureşteni au cerut, la Tribunalul Bucureşti, maximum de pedeapsă, respectiv închisoarea pe viaţă pentru Vlădan, informează „Mediafax”.

Motivul pentru care procurorii au avut această solicitare a fost acela că Vlădan şi-a plănuit în detaliu fapta şi avea discernământ la momentul comiterii acesteia. Potrivit procurorilor, aceste lucruri rezultă din probatoriu şi din expertizele efectuate în dosar.

În ultima sa intervenţie, Gheorghe Vlădan a declarat că nu îşi poate explica nici astăzi cum s-au produs evenimentele pentru care este judecat şi a mulţumit judecătorului pentru că i-a permis să-şi spună punctul de vedere de-a lungul termenelor procesului.

„Îmi pare rău că aţi avut în faţa dumneavoastră pe cineva ca mine", i-a mai spus Vlădan magistratului.

Instanţa a rămas în pronunţare, urmând să ia o decizie în privinţa lui Vlădan la 28 ianuarie.

La 5 martie 2012, Gheorghe Vlădan a deschis focul în incinta unui coafor de la Perla unde lucra soţia lui, care voia să divorţeze de el. Aceasta şi casiera coaforului au fost ucise, în timp ce şase persoane au fost rănite.

Vlădan a fost arestat preventiv, în aprilie 2012, pentru omor calificat şi deosebit de grav, tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi conducerea, sub influenţa alcoolului, a automobilului.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite