Prinţul Charles al Marii Britanii, în vizită la Palatul Cotroceni. Alteţa s-a plimbat cu Ponta cu maşina

Moştenitorul coroanei britanice a fost primit la palatul prezidenţial de către şeful statului, Traian Băsescu.

Prinţul Charles al Marii Britanii a sosit miercurea trecută într-o vizită privată în România, unde îşi petrece câteva zile de vacanţă. De câţiva ani, moştenitorul coroanei britanice vine în fiecare primăvară în România.

Preşedintele Băsescu l-a felicitat pe Prinţul Charles pentru "împlinirea vârstei de diamant a mariajului dintre Regina Elisabeta a II-a şi Prinţul Filip", celebrările jubiliare organizate recent în Marea Britanie fiind însă dedicate împlinirii a 60 de ani de domnie a Reginei.

"Permiteţi-mi să vă spun bun venit la Bucureşti! Bun venit în România! Ţin să vă felicit pentru strălucitoarea ceremonie a împlinirii vârstei de diamant a mariajului dintre Regina Elisabeta a II-a şi Prinţul Filip", i s-a adresat Băsescu, în limba română, Prinţului Charles.

El a spus apoi, atât în engleză, cât şi în română, că "a fost o manifestare impresionantă".

Traducătoarea a exprimat, în engleză, felicitări pentru "ceremonia dedicată Jubileului de Diamant al Majestăţii Sale, Elisabeta a II. "I would like to congratulate you for the excellent ceremony that you dedicated to the Diamond Jubilee of Her Majesty Elisabeth the Second", a fost traducerea în engleză pentru Prinţul Charles.

"Vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase şi pentru felicitări, o să le transmit Reginei când mă voi întoarce", a spus Prinţul Charles, în Ultima sa vizită a avut loc în luna mai a anului trecut, când a petrecut mai multe zile la Valea Zălanului, în judeţul Covasna, un cătun cu doar 150 de locuitori din zona Baraolt, unde a cumpărat trei clădiri vechi de peste o sută de ani, pe care le-a renovat şi le-a transformat în reşedinţă temporară.

Ponta a plecat cu prinţul Charles

Premierul Victor Ponta, prezent la întâlnire, i-a spus prinţului Charles că regretă că nu a putut participa, la parada de maşini sport britanice organizată la Bucureşti cu ocazia Jubileului de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a.

Prinţul l-a întrebat dacă este un pasionat de astfel de autovehicule, iar premierul a răspuns afirmativ.

Ponta i-a explicat totodată prinţului Charles, uimit de numărul mare al jurnaliştilor prezenţi la Guvern pentru această întâlnire, că o parte importantă din agenda sa este dedicată răspunsurilor la întrebările presei.

După o scurtă discuţie la sediul Guvernului, premierul Ponta şi prinţul Charles au plecat cu aceeaşi maşină spre următoarea acţiune organizată cu ocazia Jubileului de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a.

Tot astăzi a avut loc şi o paradă de autoturisme sport britanice, al cărei start s-a dat la Piaţa Presei Libere. Coloana a fost însoţită pe întreg traseul de un autobuz specific britanic, pe muzică Beatles, interpretată de o fanfară.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: