Controlul, aplicarea sancţiunilor, emiterea unui plan de măsuri, interpretarea proprie, răspunsuri evazive la petiţii (copy-paste din lege) etc, au dus la acumularea unei stări de nemulţumire din partea proprietarilor.

Să nu omitem nici faptul că funcţionarul public nu se deplasează la sediul asociaţiei pentru realizarea verificării modului în care activitatea decurge, recurgând la „chemarea la raport“ a preşedinţilor şi administratorilor.

Putem înţelege lipsa de personal, lipsa de timp şi numărul mult prea mare de plângeri, sesizări şi petiţii însă nu puntem înţelege atitudinea de impunere şi de interpretare, prin erijare în instanţă de judecată.

Nici până acum primarii nu erau fericiţi de relaţia cu asociaţiile de proprietari, datorită numărului mare de sesizări şi de numărul semnificativ de audienţe ce vizau această activitate. Multe dintre cererile şi solicitările îndreptate către primărie şi dintre solicitările de audienţă la primar, s-a constatat că sunt făcute fără un minim de fundament sau privesc chestiuni ce nu au legătură cu competenţa primarului, ducând mai apoi în derizoriu orice fel de solicitare (celebrii reclamagii de profesie).

Aşa s-a ajuns la acele răspunsuri prin care eşti trimis la instanţa de judecată şi aşa s-a ajuns ca o persoană care chiar are o problemă serioasă în raport cu asociaţia să nu poată expune problema primarului sau să fie tratat ca un „reclamagiu“.

Este limpede că prin noua lege situaţia este şi mai gravă. Primăriile au fost asaltate de plângeri (pentru că acum chiar Legea 196/2018 te trimite să te plângi conform art.10), Serviciul de Relaţii cu Asociaţiile de Proprietari fiind depăşit de situaţie.

Ce ne spune acest art. 10 la alin. 4 „Compartimentele prevăzute la alin. 1 exercită controlul asupra activităţii financiar-contabile din cadrul asociaţiilor de proprietari, din oficiu ori la solicitarea uneia sau mai multor membri ai asociaţiei de proprietari“.

Cu ce se alege primarul din acest text de lege:

1. Cu un munte de reclamaţii pentru că Legea 196/2018, la art. 28 alin.4 arată că în situaţia în care proprietarul este nemulţumit de răspunsul dat de preşedinte la solicitarea sa, se poate adresa compartimentelor prevăzute la art.10.

La art. 29 alin. 2 se arată că în situaţia în care proprietarul este nemulţumit de modul de desfăşurare a adunării generale sau şedinţelor comitetului, acesta se poate adresa compartimentelor prevăzute la art.10.

Art. 29 alin. 3 prevede faptul că oricare proprietar nemulţumit de activitatea preşedintelui, cenzorului şi administratorului se poate plânge la compartimentul menţionat la art.10.

2. Cu o imposibilitate de a cerne petiţiile. Este de observat faptul că art. 10 se menţionează că „controlul“ poate fi pornit la sesizarea „unui sau mai multor membri ai asociaţiei“, de unde tragem concluzia că demersul poate fi pornit doar în situaţia în care un membru al asociaţiei (şi nu oricare proprietar) face o astfel de cerere ce are un minim de temei.   

Acest text intră în contradicţie cu art. 28 şi 29 din lege, ce fac trimitere la calitatea de proprietar, fără a mai condiţiona existenţa calităţii de membru al asociaţiei.

Din cele de mai sus tragem concluzia că doar controlul într-o asociaţie se poate porni în condiţiile în care sesizarea este realizată de către un membru al asociaţiei. În toate celelalte sesizări, se poate realiza un răspuns de refuz. Oare? Cum verifică primarul calitatea de membru al petentului? Îl cheamă la Primărie cu dovada în dinţi?

În condiţiile în care există un termen de răspuns şi în condiţiile în care volumul de muncă este extrem de mare, s-a mai trecut acea linie subţire şi au apărut derapajele:

- amendarea preşedintelui pentru chestiuni ce nu au legatură cu prevederile legale;

- apariţia unor interpretări de te doare mintea (constatarea nelegalităţii unui proces verbal al adunării generale);

- impunerea unor măsuri ce nu au susţinere în lege.

Toate aceste elemente nemulţumesc şi în mod logic, primarul este informat. Astfel, primarul are în ograda lui o problemă dificil de gestionat, nemulţumirea venind şi din partea propriului personal şi din partea proprietarilor, administratorilor şi preşedinţilor.

Legea face trimitere şi acordă posibilitatea proprietarului de a se adresa autorităţii publice locale, de unde şi aşteptarea petentului la implicare şi rezolvarea problemei.

Cum aceste probleme curente din cadrul asociaţiilor nu reprezintă o prioritate pentru primari, coroborat cu acea greutate în gestionarea numărului mare de sesizări, generează o stare de nemulţumire. Eu spun că pe bună dreptate primarul nu este preocupat de asociaţiile de proprietari, existând multe alte probleme mult mai apăsătoare (şcoli, spitale, grădiniţe, transport, reabilitări etc.), dar şi borduri şi panseluţe.

Din păcate, toata nemulţumirea se revarsă asupra acestuia, acesta fiind şi motivul pentru care acele „convocări“ din faţa blocului sau din parcul de lângă bloc au fost mult diminuate sau chiar au dispărut din peisaj.

Specializarea personalului, suplimentarea acestuia şi o relaţie şi implicare mai constructivă, ar linişti mult proprietarii şi ar aşeza lucrurile într-o normalitate. O sprijinire a iniţiativelor legislative de degrevare a imixtiunii în treburile interne ale asociaţiilor, ar duce, pe de o parte la degrevarea primăriilor de aceste probleme iar pe de altă parte, la o procedură clară asupra modului în care are loc controlul şi sancţionarea derapajelor din cadrul asociaţiilor.

Trimiterea la instanţa de judecată pentru orice fel de problemă, doar pentru a da un răspuns şi corelativ aglomerarea instanţelor cu tot felul de cereri, nu este o soluţie.

Este limpede că la acest moment, lucrurile nu sunt într-o normalitate, fiecare având o proprie interpretare şi parcă fiecare este în război cu celălalt: funcţionarul din primărie cu preşedintele, preşedintele cu petentul proprietar, proprietarul cu administratorul şi administratorul cu funcţionarul din primărie.

Este un semnal de alarmă, în condiţiile concrete în care vedem cu toţii ce s-a întâmplat în ultima săptămână şi modul în care autorităţile statului au gestionat o situaţie de criză, lipsa specializării personalului, lipsa de proceduri etc.