Primăria Capitalei: „Demontarea Halei Matache are autorizaţia necesară“. De ce este necesar Bulevardul Uranus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările de demontare a Halei Matache FOTO Vlad Basca
Lucrările de demontare a Halei Matache FOTO Vlad Basca

Primăria Capitalei a emis un comunicat de presă prin care a explicat faptul că lucrările de demolare a Halei Matache, demarate luni seară, au atât avizul pentru conceptul de strămutare, eliberat de Ministerul Culturii, cât şi avizul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Bucureşti.

"Pentru proiectul de desfacere s-a eliberat în condiţiile legii autorizaţia de dezmembrare, în vederea executării lucrărilor pentru demontarea elementelor artistice componente ale Halei “Matache Măcelaru”.Restaurarea, recondiţionarea şi depozitarea acestora se vor face în condiţii optime  în vederea reconstruirii pe un amplasament adiacent", se arată în comunicatul Primăriei.

Reprezentanţii Primăriei Generale mai arată că activitatea de demontare se face în baza expertizei şi a studiului întocmit de specialişti în clădiri de patrimoniu, la solicitarea municipalităţii.

Astfel, operaţiunea de demolare are loc în prezenta unui expert restaurator,  atestat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, în domeniul restaurării structurilor metalice, conform prevederilor exprese ale legii. "De asemenea, precizăm şi pe această cale ca vor fi executate mulaje ale basoreliefului ornamental de pe faţada principală în vederea reconstruirii acestuia. Este important de subliniat că elementele arhitecturale cu valoare de patrimoniu se vor preleva, conserva, depozita şi restaura, în vederea reconstrucţiei clădirii", asigură oficialii de la Primărie.

Autorităţile promit că lucrările vor fi executate cu celeritate, având în vedere situaţia de disconfort prelungit a locuitorilor din zonă, (disconfort creat de nenumarate contestaţii ale lucrării depuse atât la instanţele din Bucureşti, cât şi la cele din Cluj-Napoca) precum şi impactul negativ asupra agenţilor economici, astfel încât operaţiunea de desfacere să fie finalizata cât mai repede.

Hala Matache, în proprietatea privată a Primăriei, din 2010

Potrivit Primăriei Capitalei, autorizaţia de construire a fost eliberată cu respectarea legislaţiei în vigoare, având la bază toate avizele  necesare, iar faza avizării PUZ-urilor corespunzătoare Diametralei Nord-Sud este independentă de decizia strămutării Halei Matache, aceasta din urma reprezentând un imobil aflat în proprietatea privată a Municipalităţii, încă din anul 2010.

Reprezentanţii Municipalităţii mai precizează că decizia nu a fost una de demolare a imobilului, ci de relocare a acestuia, pe un alt amplasament, reamplasare ce urmează a fi realizată ulterior restaurării elementelor metalice care au fost considerate de către experţii în materie ca având valoare de monument istoric.

Proiectul a demarat o data cu aprobarea de către CGMB a indicatorilor tehnico-economici, în anul 2007, acest bulevard regăsindu-se în Planul Urbanistic General al Capitalei, încă din anul 1936.

La ce ne foloseşte Diametrala Nord-Sud

Diametrala Nord-Sud reprezintă un nou bulevard, alternativă la Calea Victoriei şi bulevardul Lascăr Catargiu-Magheru.

Specialiştii Primăriei susţin că această arteră este vitală pentru circulaţia din centrul oraşului, facând redistribuţia circulaţiei pe trei artere, în loc de una, plus reţeaua de străzi adiacente paralele şi perpendiculare. Darea în folosinţă a acestei artere va permite îmbunatăţirea spaţiului public de pe Calea Victoriei, mărind zona pietonală şi redând oraşului ceea ce Calea Victoriei reprezenta “zona de promenadă”.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite