Primăria Capitalei va acorda gratuit câte o supă pe zi persoanelor din grupurile vulnerabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Capitalei va da gratuit câte o supă/ciorbă pe zi şi pâine persoanelor din grupurile vulnerabile, potrivit unui proiect iniţiat de primarul Gabriela Firea şi aprobat luni de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Programul "Supa Comunitară" va fi derulat de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, iar alocaţia minimă de hrană pentru o persoană va avea valoarea de 6 lei. Împărţirea hranei se va face în trei locaţii din zonele Obor, Viilor şi Gara de Nord, scrie Hotnews.ro.

Vor fi preparate zilnic două feluri de supă/ciorbă, una cu carne şi cealaltă cu legume. Programul se adresează grupurilor vulnerabile, fără a fi obligatorie deţinerea unui document de identitate şi poate fi accesat în baza unei cereri-declaraţie.

Grupurile vulnerabile care pot beneficia de program sunt:

- persoanele sărace angajate, mai ales muncitori subcalificaţi;

- şomeri şi persoane care nu sunt angajate;

- persoane cu vârsta între 50-64 de ani care nu sunt încadrate profesional şi care sunt excluse din programele de asistenţă socială;

- persoane vârstnice, mai ales cele care locuiesc cu membri ai familiei aflaţi în întreţinere, şi persoane vârstnice singure;

- tineri care părăsesc sistemul de protecţie a copilului;

- persoane adulte fără domiciliu;

- mame adolescente;

- adulţi cu dizabilităţi;

- persoane aflate sub control judiciar;

- persoane adulte aflate în evidenţa serviciilor de probaţiune faţă de care au fost dispuse măsuri sau sancţiuni neprivative de libertate;

- victime ale violenţei domestice;

- victime ale traficului de fiinţe umane;

- refugiaţi şi imigranţi;

- familii monoparentale;

- familii expuse riscului de excluziune socială.

În proiectul de hotărâre se mai arată că un alt motiv pentru iniţierea programului îl reprezintă faptul că de la începutul anului 2020, ca urmare a obligativităţii reevaluării situaţiei socio-economice a beneficiarilor, numărul celor care veneau acolo a scăzut cu aproximativ 10%.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite