Primăria Capitalei vrea să cumpere oale metalice cu 175.000 de euro pentru sinistraţi. Arena Naţională, locul în care aceştia vor fi adăpostiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Municipiului Bucureşti vrea să cumpere 3.000 de marmite, oale metalice de tip termos, pentru care ar urma să plătească în jur de 175.000 de euro. Măsura este contestată de unii consilieri generali, cu atât mai mult cu cât investiţia vine pe fondul unui situaţii dificile în care se află municipalitatea din punct de vedere financiar.

Potrivit unui anunţ publicat pe site-ul e-licitatie.ro, Primăria Capitalei vrea să cumpere 3.000 de marmite, oale metalice de tip termos, necesare pentru realizarea transportului de hrană solidă şi lichidă. Investiţia se ridică la circa 175.000 de euro, urmând ca contractul să fie atribuit prin licitaţie deschisă, întinzându-se pe 90 de zile, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai mic, scrie Mediafax.

În replică, Primăria Capitalei spune că oalele vor fi folosite pentru protecţia civilă şi că, la nevoie, sinistraţii vor fi adăpostiţi pe Arena Naţională. Redăm mai jos punctul de vedere al municipalităţii: 

Conform bugetului, PMB are în desfăşurare o procedură privind achiziţionarea a 3.000  de marmite care vor fi folosite pentru protecţie civilă.

Subliniem că  intenţia de achiziţionare a celor 3.000 de marmite are în vedere legislaţia de mai jos.

Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, republicată 2008 , art.21

Capitolul IV – Atribuţii şi obligaţii privind protecţia civilă

Secţiunea 1 – Atribuţii ale autorităţilor administraţiei publice

Art. 21

3) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale poartă întreaga răspundere pentru asigurarea condiţiilor de supravieţuire a populaţiei afectate de urmările calamităţilor naturale şi a celorlalte situaţii de protecţie civilă.

Art.27

Primarul are urmatoarele atribuţii principale:

o) stabileşte măsurile necesare pentru asigurarea hrănirii, a cazării şi a alimentării cu energie şi apă a populaţiei evacuate;

r) gestionează, depozitează, întreţine şi conservă tehnica, aparatura şi materialele de protecţie civilă, prin serviciile de specialitate subordonate.

Conform celor menţionate anterior, s-a hotărât achziţionarea marmitelor.

Stadionul Naţional a fost ales pentru adăpostirea posibililor sinistraţi în caz de situaţii de urgenţă pentru următoarele considerente: se află în administrarea Primăriei, poate gazdui un număr mare de persoane sinistrate, este situat într-o zonă relativ apropiata de centrul Capitalei ,căi facile de acces, infrastructură interna complexa şi modulară (toalete, cabinet medical, spaţii de depozitare etc.)

Bucureştiul rămâne fără bani

Cornel Pieptea, consilier general PNL, spune că nu ştie de planurile municipalităţii de a cumpăra cele 3.000 de oale, însă a declarat că o astfel de investiţie nu ar fi oportună în acest moment. „Nu ştiu nimic despre intenţia de a se cumpăra aşa ceva. Însă, mâine îi vom cere explicaţii primarului general despre acest subiect. Procedura este strict atributul executivului, însă o astfel de investiţie este total nepotrivită“, susţine Pieptea.

În acest moment, situaţia financiară a Primăriei Capitalei este una dificilă cu atât mai mult cu cât, la sfârşitul lunii iulie, primarul general Sorin Oprescu a declarat că din pricina unei greşeli făcute de Ministerul de Finanţe, bugetul PMB va fi rectificat în minus cu 500 de milioane de lei.

Bugetul de functionare a Primariei Capitalei pentru anul 2014 a fost estimat la circa 1 miliard de lei din cele 4 miliarde, cat era estimat bugetul general. Din acesti bani, spunea Oprescu, până acum s-a cheltuit circa jumătate, pentru semestrul doi al anului rămânând în jur de 650 de milioane de lei.

Dacă din această sumă se vor scădea cele 500 de milioane, sumă disponibilă rămasă ar fi de 150 de milioane, bani despre care Sorin Oprescu susţine că nu pot acoperi buna funcţionarea a oraşului, putând să fie afectate serviciile publice (iluminat stradal, apă, canalizare, deratizare).

Până în momentul publicării articolului, reprezentanţii Ministerului de Finanţe nu au oferit un punct de vedere solicitat de reporterii ziarului „Adevărul“.

Citeşte şi:

Sorin Oprescu susţine că o eroare a Ministerului de Finanţe a lăsat Bucureştiul fără 500 de milioane de lei

Oprescu a retras proiectul care prevedea majorarea gigacaloriei cu 10,7%

Gigacaloria s-ar putea scumpi cu 10,7% în Capitală

Preţul gigacaloriei plătit de bucureşteni: 170 de lei. Cât au plătit oamenii în funcţie de apartament şi când va fuziona RADET cu ELCEN

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite