Primăria Capitalei nu-şi poate plăti împrumutul din 2015. Datoria a fost refinanţată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Comercială Română SA, BRD-Groupe Societé Generale SA şi Raiffeisen Bank SA vor emite şi vinde obligaţiuni ale PMB, în valoare de 555 milioane lei, pentru ca instituţia să-şi poată plăti o datorie din 2015, cu scadenţă la 4 mai 2018.

Primăria Capitalei a organizat o licitaţie privind prestarea de servicii financiare de intermediere pentru realizarea şi admiterea la tranzacţionare a unei emisiuni de obligaţiuni cu maturitate de 10 ani, în valoare totală de până la 555.000.000 lei, atribuind contractul pentru emiterea şi vânzarea de obligaţiuni asocierii Banca Comercială Română SA, BRD-Groupe Societé Generale SA şi Raiffeisen Bank SA. Valoarea contractului de prestări servicii este de 298.650,00 lei exclusiv TVA.

Acest împrumut, de peste o jumătate de miliard de lei, nu va fi utilizat pentru implementarea unor proiecte de investiţii sau pentru alte cheltuieli ale Municipalităţii, ci are că unică destinaţie refinanţarea datoriei publice locale provenite din emisiunea de obligaţiuni realizată în anul 2015, scadenţă la 4 mai 2018, scrie hotnews.ro

  

 Municipiul Bucureşti a iniţiat la data de 06.02.2018, procedura de achiziţie de servicii financiare în legătură cu emiterea şi vânzarea de obligaţiuni destinate refinanţării împrumuturilor contractate în anii trecuţi, prin emisiunea de obligaţiuni municipale scadenţă la data de 4 mai 2018. Valoarea estimată a contractului de servicii a fost de 1.993.750,00 lei, exclusiv TVA. 

  

 La procedură au depus oferte doi operatori economici, respectiv Asocierea BT Capital Partners SA şi Bancă Transilvania SA şi Asocierea Banca Comercială Română SA, BRD - Groupe Societé Generale SA şi Raiffeisen Bank SA, aceşti ofertanţi având calitatea de intermediari autorizaţi să presteze servicii şi activităţi de investiţii financiare, conform legislaţiei în vigoare privind piaţă de capital. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite