Primăria Capitalei, amendată pentru condiţiile de transport ale persoanelor cu dizabilităţi

Primăria Capitalei, amendată pentru condiţiile de transport ale persoanelor cu dizabilităţi

Persoanele cu dizabilităţii trebuie să aibă contiţii normale de transport FOTO Click! Sănătate

Primăria Capitalei, alături de alte 38 de reşedinţe de judeţ şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială au fost amendate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Amenzile sunt cuprinse între 1.000 şi 5.000 de lei şi au fost date pentru neasigurarea condiţiilor de transport în comun pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii.

Ştiri pe aceeaşi temă

CNCD a verificat modul în care sunt asigurate condiţiile de transport local prin mijloacele de transport în comun pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii. În urma verificărilor s-a constatat neluarea unor măsuri concrete pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi locomotorii la transportul local şi încălcarea dreptului la demnitate prin modul în care persoanele cu dizabilităţi locomotorii sunt obligate să utilizeze transportul în comun în municipiile reşedinţă de judeţ, scrie Mediafax.

În urma verificărilor, primarul general al Capitalei şi alţi edilii din 38 de municipalităţi reşedinţe de judeţ au fost sancţionaţi, întrucât răspund personal astfel:  cu amendă contravenţională în valoare de 1.000 lei primarii localităţilor în care nu au fost accesibilizate toate mijloacele de transport local, fiind accesibilizate cel puţin două treimi din totalul mijloacelor de transport, şi cu amendă contravenţională în valoare de 2.000 lei primarii localităţilor în care sunt accesibile persoanelor cu dizabilităţi locomotorii mai puţin de 2/3 din totalul mijloacelor de transport.
 
Totodată, CNCD a sancţionat cu amendă în valoare de 5.000 de lei Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. Consiliul a solicitat pimarilor din municipiile care nu au asigurat condiţiile de transport pentru persoanele cu dizabilităţi ca, în termen de 6 luni, să reevalueze contractele de autorizare a firmelor care asigură transportul local în vederea asigurării accesului persoanelor cu dizabilităţi locomotorii la mijloacele de transport local. CNCD va monitoriza implementarea recomandării.
 
Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), întrunit în şedinţa de soluţionare de petiţii de miercuri, a adoptat această decizie în urmă unei autosesizari. Reclamaţii au obligaţia de a publică decizia CNCD în ziare locale (pentru primari) şi un ziar naţional (Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială). Decizia CNCD a fost luată cu unanimitate de voturi. Hotărârea motivată va fi comunicată părţilor, în termen legal, şi este supusă căii de atac în instanţă.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: