Primăria Capitalei, amendată cu 10.000 de lei de CNCD. Revoluţionarii, prioritari faţă de persoanele cu dizabilităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Bucureşti va fi sancţionată cu o amendă de 10.000 de lei de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru punctajele acordate discriminatoriu în cazul repartizării locuinţelor sociale în Capitală. Criteriul revoluţionarilor este punctat cu 15, în timp ce persoanele cu handicap primesc doar 4 puncte, ambele grupuri fiind considerate „vulnerabile“.

Membrii Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării au dreptul de a se autosesiza cu posibile fapte de discriminare. Autosesizarea privind cazul acordării în mod discriminatoriu de punctaje pentru locuinţele sociale în Bucureşti a venit de la Petre Florin Manole, membru CNCD din 2015. 

„Tema locuinţelor sociale este una extrem de importantă în Bucureşti şi de aceea este nevoie ca autorităţile locale să o trateze cu seriozitate, respectând legile şi drepturile omului. Următorii paşi sunt analizarea situaţiei şi din alte oraşe, precum şi găsirea unei soluţii la nivel naţional pentru a face ordine în procedurile de acordare a locuinţelor sociale“, a declarat Petre Florin Manole, pentru „Adevărul“. 

Pe 1 aprilie, CNCD a solicitat Primăriei să le transmită mai multe informaţii cu privire la „aprobarea listei documentelor necesare, criteriilor şi punctajelor necesare pentru repartizarea locuinţelor sociale aflate în patrimoniul Municipiului Bucureşti şi în administrarea Serviciului Spaţiu Locativ şi cu Altă Desintaţie“: deciziile de repartizare a locuinţelor sociale şi punctajele fiecăreia, justificarea alegerii criteriilor şi numărul persoanelor cu dizabilităţi care au primit locuinţe. Până în data de 4 mai a.c., Primăria nu a oferit nicio informaţie şi niciun răspuns cu privire la solicitările CNCD.  

Revoluţionarii primesc printre cele mai multe puncte

În cadrul şedinţei Colegiului director CNCD s-a comparat art. 20 din Legea 448/2006 – în vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap la obţinerea unei locuinţe – cu Legea 341/2004, art. 5, alin 1, lit a, în care se spune că revoluţionarii au „prioritate în asigurarea unei locuinţe din fondul disponibil de locuinţe sociale, în localitatea de domiciliu, dacă nu au deţinut în proprietate o altă locuinţă până la data atribuirii“. Din aceste două legi reiese că există două categorii de oameni cu drepturi prioritare pentru o locuinţă socială. În contextul dat, criteriile oferă însă 15 puncte revoluţionarilor, în timp ce persoanele cu dizabilităţi primesc doar 4 puncte. 

Acordarea de către Primăria Bucureşti a doar 4 puncte pentru persoanele cu dizabilităţi în calcularea punctajului care stă la bază întocmirii listei de priorităţi pentru repartizarea locuinţelor sociale reprezintă discriminare. S-a aplicat amendă contravenţională în cuantum de 10.000 lei pentru instituţia Primarului Bucureşti conform prevederilor art. 2 alin. 1, coroborat cu art. 2, alin. 4 şi art 10 lit. a) şi h) din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se arată în comunicatul CNCD.  

În continuare, găsiţi mai jos criteriile de punctaj pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe sociale în Bucureşti.  



CNCD recomandă revizuirea Hotărârii nr. 162/2015 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti în sensul asigurării echităţii în ceea ce priveşte accesul persoanelor din grupuri vulnerabile la locuinţe sociale.  

image
image

CNCD a mai intervenit în cazuri similare, cel mai recent a fost cazul unei persoane cu dizabilităţi care a sesizat că Primăria Piatra Neamţ a acordat punctaje discriminatorii. În acel caz, din septembrie 2015, CNCD a constatat discriminarea şi, după o analiză, a aplicat amenda de 1.000 de lei cerând şi modificarea Hotărârii Consiliului Local în acest sens. În cazul discriminării de grupuri, amenda minimă este de 2.000 de lei.

În ceea ce priveşte criteriile de punctaje oferite pentru repartizarea locuinţelor sociale în Bucureşti, membrii CNCD vor să meargă mai departe şi să transmită o scrisoarea către „Asociaţia Oraşelor” pentru a le cere sprijinul, în scopul modificării HCL cu punctajele. De asemenea vor să solicite sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru a cere unităţilor administrativ-teritoriale să transmită HCL cu punctajele în scopul de a identifica primăriile care deţin astfel de criterii. „CNCD nu trebuie să rezolve doar probleme punctuale, ci şi să producă schimbări în sistem“, a spus Petre Florin Manole. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite