Primăria Bucureşti începe al treilea tratament pentru eliminarea larvelor de ţânţari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Primăria Capitalei, începe miercuri aplicarea celui de-al treilea tratament de combatere a larvelor de ţânţari, prin Compania Municipală Eco Igienizare Bucureşti (CMEIB SA).

Potrivit unui comunicat al Municipalităţii, se va interveni pe lacurile aflate în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti, respectiv Lacul Herăstrău, Cişmigiu, Tineretului, Tei, Circului, Floreasca, Carol, Băneasa, Naţional, Străuleşti, Griviţa, precum şi lacul din Parcul Mogoşoaia.

Operaţiunile se vor desfăşura în zonele din imediata apropiere a malurilor de lac sau în zonele cu vegetaţie dezvoltată în interiorul lacurilor, în zonele de mică adâncime a apei.

După finalizarea tratamentului, CMEIB va mai desfăşura alte 9 pentru combaterea larvelor de ţânţari până la finalul anului. Substanţa folosită este Vectobac, care este aprobată de Ministerul Sănătăţii şi nu pune în pericol fauna şi flora de pe malul lacurilor.

În plină desfăşurarea este şi aplicarea celui de-al cincilea tratament pentru combaterea ţânţarilor adulţi pe tot perimetrul municipiului Bucureşti, conform planificărilor Programul Unitar Anual 2021. Pentru combaterea ţânţarilor adulţi se foloseşte Microsin, substanţă biocidă aprobată de Ministerul Sănătăţii.

Acţiunile de combatere a ţânţarilor adulţi se realizează în intervalul orar 22:00 – 5:00.

Intervenţiile operatorilor CMEIB sunt făcute zilnic în spaţiile deschise de pe domeniul privat şi public din Bucureşti: spaţiile verzi de pe aliniamentele stradale; spaţii deschise din domeniul public şi privat al PMB (ex. parcuri, spaţii verzi aferente blocurilor); locuri de agrement, terenuri de sport; cimitire; terenuri ale instituţiilor publice locale, inclusiv depouri, parcări publice; teren aferent imobilelor cu spaţii destinate locuinţelor colective - asociaţii de proprietari/locatari, cămine studenţeşti, cămine de elevi, locuinţe sociale, parcări de reşedinţe; pieţe şi târguri agroalimentare; alte spaţii din interiorul spaţiilor deschise din domeniul public şi privat.

În acelaşi timp, continuă şi aplicarea celui de al doilea tratament de combatere a căpuşelor în toate parcurile şi pe spaţiile verzi aflate în subordinea Municipalităţii, urmând ca pe parcursul lunii august să se deruleze cel de-al treilea tratament din cele patru incluse în Programul Unitar Anual aprobat pentru 2021. Pentru combaterea căpuşelor se foloseşte Microsin, substanţă biocidă utilizată cu aprobarea Ministerului Sănătăţii, conform Agerpres.

În ceea ce priveşte tratamentele de deratizare, acestea sunt în plină desfăşurare pe spaţiile verzi din proprietatea PMB, în spaţiile exterioare ale cimitirelor aparţinând Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU), în subsolurile blocurilor de locuinţe, dar şi în subsolurile tehnice ale instituţiilor din subordinea PMB (respectiv spitale aflate în administrarea ASSMB, teatre, biblioteci municipale, muzee, Arena Naţională). Substanţele folosite sunt: Agrorat Vaxblocks (pentru subsoluri şi reţele de termoficare) şi Racumin Paste (în staţiile de intoxicare amplasate la exterior).

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite