PRIMARI DE LEGENDĂ Dezastruoasa guvernare a primarului-tribun acuzat de crimă

Pe la cârma Capitalei a trecut, în perioada 1884-1886, una dintre cele mai controversate figuri politice din istoria României. Jurnalistul şi deputatul Nicolae Fleva nu doar că nu şi-a pus amprenta în niciun fel asupra dezvoltării Bucureştiului, dar el a şi fost acuzat că şi-ar fi ucis un coleg din Camera Deputaţilor în timpul mineriadei din vremea lui Carol I.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fleva a fost ales de bucureşteni în funcţia de primar datorită patriotismului pe care şi l-a susţinut mereu la tribună, în mijlocul marilor adunări.

Înainte de asta şi-a probat stofa de politician liberal la diverse manifestaţii de stradă, începând de la discursuri purtate pe statuia lui Mihai Viteazu, şi până în Parlament (chiar si cate patru ore!), acolo unde ataca frecvent politicienii aflaţi la putere şi nu ezita să amintească suferinţele pe care le îndura printr-o cugetare devenită faimoasă la acea vreme: "Prefer să-mi fac duşmani care mă stimează decât amici care mă dispreţuiesc".

Apelează la specialişti din străinătate

Au fost trei ani de mandat în care Flavela a investit milioane în lucrări de modernizare a Bucureştiului care nu au dat niciun rezultat. Bugetul stabilit pentru anii 1884-1885 a fost de 8.504.910, în anul următor acesta a coborât la 7.660.312, iar în cel de-al treilea an a ajuns la 7.807.820. Bani destinaţi în mare parte continuării lucrărilor de canalizare şi de regularizare a albiei Dâmboviţei.

Nu a reuşit însă să le pună pe butuci, motiv pentru care a apelat la W.H Lindley, un specialist străin. La acea vreme reţeaua de distribuţie a fost executată după planurile lui N. Cucu, director al lucrărilor tehnice ale primăriei, despre care Lindley a susţinut că nu va da niciodată Capitalei apa suficientă. Primarul când a auzit asta, i-a ordonat tehnicianului să execute sondaje în Chiajna şi Joita.

Specialistul considera că filtrele ar trebui să fie mai scurte şi mai bine acoperite, captusirea cu lemn neavând nicio valoare. După părerea sa, alimentarea cu apa din Dâmboviţa nu putea fi decât o măsură trecătoare, iar oraşul trebuia să recurgă cât mai repede cu putinţă la apa de munte adusă din nord sau nord-vest.

Printre alte proiecte de mare "anvergură" ale edilului se număra şi amenajarea Pieţei Sfântul  Anton, care devenise Piaţa de Flori. Adică în spatele celor câteva chioşcuri care existau în zonă, a permis florăreselor şi câtorva ţărănci să-şi vândă produsele meşteşugite. 
 
Se "jertfeşte" pentru funcţii de conducere
 
În aprilie 1886 Nicolae Fleva a demisionat pe motiv că nu avea susţinerea majoritară a consiliului. Un alt motiv era faptul că prefectul de poliţie făcea politică, pe când Fleva voia să facă administraţie. În timpul mandatului său de aproape trei ani au fost ridicate în Bucureşti 1.076 case cu un etaj, 90 de case cu două etaje, 20 de case cu trei etaje şi patru reşedinţe cu patru etaje. 
 
Aceste rateuri nu l-au împiedicat pe Fleva să reuşească să obţină mai departe alte calităţi publice, unde, de altfel, a dat tot chix. Ajunge ministru de Interne (4 octombrie 1895-15 ianuarie 1896), ministru al Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor (11 aprilie 1899-7 iulie 1900) în guvernele D.A. Sturdza şi G.Gr. Cantacuzino, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi ministru plenipotenţiar al României la Roma. 

 În '88, Fleva, atins de "jertfa" patriotică, porneşte lupte de stradă pentru a răsturna guvernul condus de Ion Brătianu, în timpul Mineriadei din vremea lui Carol I. 
 
În lipsa regelui din ţara toată lumea stătea liniştită. Dar, chiar în ziua intoarcerei sale de la Berlin, opoziţia unită s-a întrunit în sala Orfeu, ţinând acolo o şedinţa "de răsturnare". În momentul în care Nicolae Fleva urca treptele dinaintea uşii rezervate deputaţilor s-au auzit tunaturi de puşcă şi de revolver. Un uşier al Camerei, lovit de glonţul unui soldat, a cazut mort. Printre deputaţii emoţionaţi la culme, sub strigătele de spaimă ale doamnelor de la tribună, înaintează deodată procurori şi judecătorii de înstrucţie şi încep să caute după arme în buzunarele mandatărilor naţiunii, banuiţi de guvern.

Prezidentul Camerei, generalul Lecca, precum chemase armată în curtea Mitropoliei, îngăduise şi profanarea Adunarei. Deputaţii Fleva şi Filipescu se văd arestaţi sub pretext de flagrant delict şi conduşi în temniţa de la Văcăreşti. Era vorba să se arunce asupra lor vina omorului, potrivit site-ului historia.ro.

Memorialistul Constantin Bacalbaşa susţine însă altceva. "Versiunea ce a circulat atunci era următoarea: trebuia asasinat Fleva. Pentru executarea hotararei, fusese postat, într-unul din turnurile Mitropoliei, sergentul major de gardişti Silaghi. Acesta, în clipă când a văzut pe Fleva, trase asupra lui, dar emoţiunea făcându-l să-i tremure braţul, el greşi lovitură". Jurnalistul a stat închis o luna de zile la închisoarea Văcăreşti sub acuzaţia de instigare la dezordine.

A făcut contrabandă cu fân

Un deputat liberal de Giurgiu - Iepurescu - („de altminteri puţin serios", zice Titu Maiorescu în „Istoria" sa) face o interpelare în Camera Deputaţilor despre o afacere de contrabandă în care este grav compromis, în perioada în care era ministru de Interne. Aflat în plină criză din cauza secetei, Fleva decide în mod dubios să cumpere fân din străinătate, deşi sfaturile specialiştilor români erau mult practice şi ieftine: să se cumpere mei, să se facă frunzare şi să se strângă trestie şi papură.
 
 În 13 ianuarie 1896, ziua când urma să răspundă interpelării, Nicolae Fleva îşi prezintă demisia de la Ministerul de Interne. Fireşte că deputatul Iepurescu îşi retrage interpelarea, ba chiar nu se sfieşte să declare că n-a pus niciodată la îndoială onorabilitatea ministrului.

Fleva moare la 4 august 1920, la Focşani.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările