Ponta negociază pe şest pentru gazele de şist. "Pentru România, orice sursă de energie alternativă este extrem de binevenită"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România va analiza din nou, în decembrie, poziţia faţă de exploatarea gazelor de şist şi, ulterior, se va alinia eventualelor noi reglementări ale Uniunii Europene, susţine premierul Victor Ponta.

"Există un moratoriu (privind gazele de şist) până în decembrie", a declarat Ponta în cursul unei conferinţe organizate pentru presa străină.

"După aceea, vom adopta o decizie care, pe de o parte, să răspundă preocupărilor privind protecţia mediului şi, pe de alta, să ţină cont de faptul că, pentru România, orice sursă de energie alternativă este extrem de binevenită", a precizat Ponta.

Ponta, al cărui partid a făcut campanie pentru interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist, a subliniat că operaţiunile de explorare lansate anul trecut în România "nu vor fi finalizate înainte de 2018".

"În şase ani, tehnologia va evolua foarte mult şi, la nivel european, va fi luată o decizie pentru a se stabili dacă această tehnologie este periculoasă pentru mediu şi cum pot fi eliminate aceste efecte. Nu vrem să fim nici singurii care acceptă, nici singurii care se opun" utilizării gazelor de şist, a subliniat Ponta.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite