Pasajul Mihai Bravu-Splaiul Unirii prinde contur. Primul pod va fi gata în luna martie a anului viitor. Oprescu: „Am recuperat nouă luni de întârziere“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost prezent, vineri, pe şantierul pasajului Mihai Bravu-Splaiul Unirii. Edilul a spus că este mulţumit de modul în care decurg lucrările şi că în luna martie bucureştenii vor putea circula pe primul pod, al doilea urmând să fie funcţional la sfârşitul anului.

Sorin Oprescu a spus că este mulţumit de modul în care decurg lucările şi a precizat că până la sfârşitul lunii martie primul pod, cu o lungime de 675 de metri, va putea fi folosit de bucureşteni. Al doilea pod care face parte din lucrarea de infrastructură, măsurând 687 de metri, urmează să înceapă să fie construit în scurt timp, după cum a declarat primarul.

„Va începe, dacă vremea ne va permite, şi al doilea pod“, a spus edilul-şef, adăugând că lucrarea de infrastructură va rezolva problemele de circulaţie a patru mari cartiere, însumând peste 600.000 de locuitori: Berceni-Olteniţei, Balta Albă, Pantelimon şi Colentina.

De asemenea, Oprescu a spus că locuitorii acestor zone se pot deplasa în partea de nord şi în partea de sud, fără să mai treacă prin centrul oraşului.

151 de milioane de lei, costurile lucrării

Primarul general al Capitalei a spus că lucrările costă 151 de milioane de lei, iar din această sumă se scade bugetul cheltuit în primul an.

„Îmi pare rău că am aşteptat un an şi jumătate, n-am aşteptat, am ţinut-o tot în procedee de-astea de licitaţie şi aşa mai departe, cerându-ne scuze că am produs o serie întreagă de dificultăţi, în special, locuitorilor cartierului. Sper să nu se mai întâmple pe viitor“, a spus primarul.

Totodată, Oprescu a mai declarat că s-au recuperat parţial întârzierile, mai exact, nouă luni dintr-un an şi jumătate, iar dacă constructorul va continua să muncească în acelaşi ritm, întreaga perioadă de aşteptare va fi recuperată.

Din luna august lucrările au înaintat constant, iar muncitorii au reuşit să finalizeze lucrările la pilele opt şi nouă, cele care susţin tablierul metalic, montându-se, de asemenea, esafodaje de susţinere a grinzilor la toate cele unsprezece deschideri ale podului.

În această noapte, când traficul va fi mult diminuat, urmează să se monteze ultimele patru grinzi prefabricate, după ce alte 40 au fosr deja amplasate în lucrare.

Pe aceeaşi temă:

Sorin Oprescu, despre pasajul Mihai Bravu: „Până în martie va fi gata primul pod“

Sorin Oprescu, inspecţie neanunţată pe şantierul Pasajului Mihai Bravu: Lucrările avansează

Oprescu cheltuie încă 28 de milioane de euro pentru pasajul suprateran Mihai Bravu

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite