PMB, proiect privind realizarea primei staţii de alimentare a vehiculelor electrice

PMB, proiect privind realizarea primei staţii de alimentare a vehiculelor electrice

Prima staţie de alimentare a vehiculelor electrice din Bucureşti destinate transportului public şi privat va fi realizată, în cadrul unui proiect pilot demarat de Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), printr-un parteneriat cu un investitor care va suporta costurile aferente, potrivit Mediafax.

Ştiri pe aceeaşi temă

Reprezentanţii municipalităţii au spus că doresc şi susţin promovarea transportului cu vehicule electrice, date fiind consecinţele benefice pentru calitatea mediului din Capitală. Astfel, PMB a demarat un proiect pilot privind realizarea primei staţii de alimentare a vehiculelor electrice destinate transportului public şi privat.

Staţia va fi făcută în cadrul unui parteneriat prin care investitorul va suporta costurile de realizare a acesteia, iar municipalitatea va pune la dispoziţie, într-o parcare publică, amplasamentul pentru realizarea acesteia.

„În urma experienţei acumulate în urma acestui proiect pilot, municipalitatea va demara un proiect mai amplu privind stimularea vehiculelor electrice în Capitală, în special a vehiculelor taxi, pe principiul utilizării la capacitate maximă a investiţiilor private“, se arată într-un comunicat trimis de Primăria Capitalei.

Municipalitatea argumentează aceste demersuri prin faptul că „în aproape toate marile capitale se pune problema realizării unei flote de maşini ecologice, în special pentru transportul urban, fiind avute în vedere inclusiv vehiculele pentru transport in regim de taxi“.

Reprezentanţii Primăriei spun că vor să reamintească faptul că vehiculele taxi sunt deţinute de către operatori, în baza unei investiţii proprii a acestora, nefiind achiziţionate, în nicio situaţie, de către autoritatea locală.
Precizările pe acest subiect, explică PMB, sunt făcute în urma unor informaţii apărute în presă privind o intenţie a municipalităţii de a achiziţiona vehicule pentru transport public electrice.

Pe aceeaşi temă:

Taxiuri electrice de 1,5 milioane de euro, soluţia lui Oprescu pentru poluare

Pasagerii de pe Aeroportul Otopeni îşi vor putea comanda taxiuri prin touch screen

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările