Plata călătoriilor cu mijloacele de transport în comun, posibilă şi cu un card bancar. Opţiunea, disponibilă deocamdată pe trei linii - FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a anunţat, marţi, că de azi bucureştenii pot achita călătoriile direct cu cardul bancar în trei mijloace de transport în comun. Momentan, se poate plăti în acest mod pe liniile Expres 780, 783 şi 784, dar Firea spune că în maximum o lună proiectul va fi extins.

 „Plata călătoriei cu autobuzul, direct cu ajutorul cardului bancar! Bucureştenii beneficiază de acum de cea mai nouă tehnologie de plata, direct în mijloacele de transport în comun cu care circulă! Pentru prima dată în România se utilizează validatoare contactless de ultima generaţie, care au fost deja instalate pe autovehicule STB”, scrie Gabriela Firea.

Imagine indisponibilă

Proiectul este funcţional pe liniile Expres 780, 783 şi 784, urmând că, în cel mult o luna, să fie extins pe toate celelalte linii deservite de noile vehicule.

Acesta face parte dintr-un pachet de măsuri mai amplu, de modernizare a transportului în comun din Bucureşti, a scris edilul pe contul sau de Facebook.

Preţul călătoriei rămâne acelaşi, promite edilul

Aceste noi validatoare vor fi funcţionale şi pentru cardul bancar, şi pentru cardurile STB şi, cel mai important, preţul călătoriei rămâne acelaşi.

„Astfel, călătorii au posibilitatea de a plăti direct călătoria cu orice tip de card bancar contactless Mastercard sau Visa, emis oriunde în lume, modalitatea de plata fiind aceeaşi cu cea a validării unui card de transport.  Validarile multiple pot fi realizate doar prin alegerea opţiunii dedicată, astfel că nu există riscul validarilor multiple printr-o apropiere accidentală de validator a cardului bancar”, arată Gabriela Firea.

La un singur validator pot fi efectuate validări atât cu cardul de transport cât şi cu un card bancar, călătorii fiind cei care vor opta pentru modalitatea de plata.

Tariful călătoriei este acelaşi, indiferent cu ce tip de card alege călătorul să plătească: 1,3 lei - pe liniile urbane; 1,5 lei - pe liniile regionale şi 3,5 lei - pe liniile expres, se mai arată în postarea din mediul online.

Firea a mai explicat că pentru implementarea acestui proiect, STB SA a semnat la finalul anului 2019, un contract cu BCR, prin care operatorul bancar asigura implementarea soluţiei tehnice, utilizând validatoarele de nouă generaţie instalate pe noile vehiculele din parcul STB SA.

Imagine indisponibilă
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite