PITONUL DIN MILITARI. Înainte de a fi prins, şarpele de doi metri s-a hrănit timp de două zile cu pisicile vânate în jurul unui bloc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reptila capturată de un inspector de la Poliţia Animalele a fost trimisă, într-un acvariu special, unui crescător de şerpi din Târgovişte.

Ce faci când în cartierul tău se află un şarpe exotic? Evident, suni la 112. De aici, însă, circuitul autorităţilor ajunge de la Pompieri la Poliţie şi, ulterior, la Poliţia Animalelor. Este cazul unor locuitori din cartierul Militari care au găsit un piton reticulat lung de doi metri, încolăcit într-un tufiş de pe marginea străzii.

„Cei de la Pompieri ne-au spus că nu-i de competenţa lor. Colegii de la Poliţie ne-au spus că e vorba de un şarpe mai mic de un metru. În realitate avea doi metri şi era chiar agresiv. Ne-am chinuit trei oameni să-l băgăm, cu un băţ, într-un sac din iută", ne-a povestit inspectorul Cătălin Ciobotaru, poliţistul care a salvat reptila.

Oamenii de prin partea locului au spus că şarpele este acolo de cel puţin două zile şi că, până să fie prins, a mâncat câteva dintre pisicile de lângă bloc. După ce a fost capturat, şarpele a fost pus într-un acvariu special şi trimis unui iubitor de reptile din Târgovişte.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite