Picior de om găsit în bagajul unui călător pe Aeroportul Otopeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O bucată dintr-un picior uman a fost găsită în jurul orei 16.00 în bagajul unui pasager la punctul de control din Aeroportul Otopeni. Potrivit Mediafax, pasagerul urma să decoleze către o destinaţie momentan necunoscută, iar bagajul ar fi al unui cetăţean chinez.

UPDATE 20.23 Piciorul descoperit în bagajul chinezului ar putea fi de urs, potrivit unor surse judiciare, citate de RTV. Acest lucru nu poate fi confirmat până când piciorul nu se dezgheață.

UPDATE 18.15 Unul dintre angajaţii de la aeroport, care a cărat bagajele suspectului, a declarat pentru reporterii "Adevărul" că cetăţeanul chinez ar transporta mai multe bucăţi de membre.

În momentul îmbarcării, la scanarea bagajelor echipele de control au constatat cu stupoare că într-un bagaj a fost ascunsă partea inferioară a unui  picior uman. Deţinătorul a fost reţinut pentru audieri. În ciuda evenimentului macabru, avionul a decolat şi se află în acest moment în drum spre destinaţie.

Bagajul în care se afla piciorul uman avea etichetă, deci criminaliştii cunosc identitatea proprietarului. Potrivit agenţiei de presă, acesta ar fi chinez.

image
Picior de om găsit în bagajul unui călător pe Aeroportul Otopeni

Ancheta a fost preluată de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Sursă citată anunţă că bagajul ar fi avut destinaţia Italia. Procurorul general al Parchetului instanţei supreme, Codruţa Kovesi, a dispus preluarea de către procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a cauzei având ca obiect incidentul petrecut joi, pe Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni.

În această cauză lucrează o echipă operativă coordonată de procuror, ancheta la faţa locului fiind desfăşurată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Investigaţii Criminale a Inspectoratului General al Poliţiei Române, experţi criminalişti din cadrul Institutului de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, medici legişti.

Descoperirea a fost făcută de Brigada Antitero SRI.

Vom reveni cu amănunte.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite