Peste 6.000 de persoane s-au imunizat la Maratonul Vaccinării de la Bucureşti. Mulţi oameni cer serul de la Johnson & Johnson

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maratonul vaccinării la Sala Palatului din Bucureşti 28 mai 2021 FOTO Inquam Photos / George Calin
Maratonul vaccinării la Sala Palatului din Bucureşti 28 mai 2021 FOTO Inquam Photos / George Calin

Un număr de 6.194 de persoane s-au vaccinat, sâmbătă, la Maratonul Vaccinării care se desfăşoară la Bucureşti, în acest sfârşit de săptămână, fiind mulţi oameni care cer vaccinul de la Johnson&Johnson, a anunţat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă.

"În cadrul acestui maraton se pot vaccina şi persoane pentru doza unu, atât cu vaccin de la Pfizer, cât şi cu vaccin de la compania Johnson&Johnson. Personal am fost onorat să fiu alături de colegii mei astăzi şi chiar să contribui direct prin faptul că am reuşit să vaccinez câteva persoane într-un cabinet unde se foloseşte vaccin de la Johnson & Johnson”, a declarat, sâmbătă, Valeriu Gheorghiţă.

Valeriu Gheorghiţă a precizat că oamenii preferă serul de la Johnson & Johnson, deoarece se face într-o singură doză. 

"Am observat o adresabilitate crescută pentru acest tip de vaccin şi chiar cred că, în perioada următoare, persoanele doritoare să se vaccineze cu vaccin de la Johnson & Johnson vor fi în creştere, având în vedere că majoritatea dintre ele au relatat faptul că le este mult mai simplu, fiind o singură doză. Am avut tineri şi seniori care au venit să se vaccineze din dorinţa şi din spiritul solidarităţii”, a declarat Gheorghiţă.

Potrivit reprezentanţilor Maratonului Vaccinării de la Bucureşti, 6.194 de persoane s-au imunizat până la prânz în cadrul acestui eveniment.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite