Peste 500 de persoane au fost cazate noaptea trecută în adăposturile bucureştene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de 532 de persoane au fost cazate în noaptea trecut în adăposturile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşi.


Astfel, 130 de persoane au fost cazate în adăpostul Sf. Luca şi 402 persoane, în Complexul Integrat de Servicii Sociale din Theodor Pallady.

În caz de extremă urgenţă, municipalitatea poate suplimenta locurile de cazare. Astfel, pentru orice sesizare privind oamenii fără adăpost, cetăţenii pot suna la numărul de telefon gratuit 0800.821.218.

În perioada de vreme nefavorabilă şi viscol, pe raza municipiului Bucureşti şi  judeţului Ilfov nu s-a înregistrat nici un deces în rândul persoanelor fără adăpost cazuri sociale.

Locuitorii Capitalei pot beneficia de ceai şi supă caldă în cantinele DGASMB aflate la următoarele adrese:

- Sfântul Constantin nr. 8, sector 1
- Calea Griviţei nr. 216, sector 1
- Agricultori nr. 44, sector 2
- B-dul Dacia nr. 196, sector 2
- Calea Ferentari nr. 91, sector 5
- Sediul DGASMB str. Foişorului 56-58
- Policlinica socială din str. Dristorului 81-88

Numărul pus la dispoziţie de ASSMB, la care pot fi semnalate urgenţe medicale, este 0800.800.909. De asemenea, la numărul de urgenţă 0800.800.882, cetăţenii pot reclama semafoarele căzute, ţevile de canalizare afectate, gropile din carosabil sau cablurile  electrice căzute, iar dispecerii Administraţiei Străzilor Bucureşti vor înlesni legătura dintre reclamanţi şi regiile vizate (RADET, Distrigaz etc).

Pentru orice altă sesizare, locuitorii Capitalei sunt rugaţi să apeleze dispeceratul PMB la numărul 021.305.55.50

Potrivit raportului Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale, începând de ieri, ora 20.00, şi până în această dimineaţă la ora 7.00, la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov au fost înregistrate 367 de solicitări pentru asistenţă medicală, din care 193 urgenţe, două persoane căzute în stradă, 13 traumatisme, fracturi, entorse şi 25 persoane fără adăpost (cazuri sociale care au primit asistenţă medicală sau au fost transportate în centrele de asistenţă socială).



București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite