Peste 500 de câini au fost adoptaţi, iar alţi 500 duşi la Dogtown. Oprescu: Facem adăpost nou cu 2.000 de locuri

Peste 500 de câini au fost adoptaţi, iar alţi 500 duşi la Dogtown. Oprescu: Facem adăpost nou cu 2.000 de locuri

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, spune că se va construi un adăpost nou lângă Bucureşti FOTO Adevărul

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, vineri, că cetăţenii au adoptat până în prezent 570 de câini din adăposturile primăriei, iar alţi 510 câini au fost duşi în adăpostul Dogtown, de la Uzunu, judeţul Giurgiu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Edilul-şef a spus că sunt destule locuri ăn adăposturi. „Un număr de 510 câini au fost luaţi şi cazaţi, adoptaţi de către Dogtown, la Uzunu, iar persoanele fizice au adoptat până acum aproximativ 570 de animale", a declarat Sorin Oprescu, citat de Mediafax.

Centrul zonal de protecţie, îngrijire şi adopţie a animalelor fara stăpân Dogtown, al Asociaţiei Portico, a fost inaugurat în primăvara anului trecut, când primii 40 de câini, adunaţi de pe străzile Capitalei, au fost duşi în acest adăpost, cu o capacitate de cazare şi îngrijire pentru peste 1.000 de animale. Adăpostul a fost construit din donaţii strânse de primarul Oprescu chiar de la prietenii fiului său, lucru de altfel recunoscut public.

Teoretic, la finalizarea adăpostului, ce se va întinde pe aproape cinci hectare, vor putea fi primiţi până la 8.000 de câini.

Oprescu mai face un adăpost

Totodată, potrivit primarului Capitalei, municipalitatea vrea extinderea locurilor de adăpostire a câinilor fără stăpân din Bucureşti prin realizarea unui nou adăpost cu o capacitate iniţială de 1.500 - 2.000 de locuri.

"A fost închiriat şi amenajăm acum un alt adăpost la marginea Capitalei. Când o să fie gata o să-l vizităm. Noi vrem să facem acolo deocamdată 1.500 - 2000 de locuri. Ne dorim să ajungem acolo la 3.000 de locuri. Mergem şi noi în progres", a explicat Sorin Oprescu.

Primarul Capitalei a mai spus că municipalitatea are în vedere încurajarea adopţiei animalelor prin campanii de informare şi conştientizare adresate cetăţenilor.

Primarul Capitalei: n-avem norme pentru eutanasiere, dar strângem câinii de pe stradă

"Încurajăm în continuare adopţia, începem să facem cunoscute condiţiile pentru acest proces, astfel încât cetăţenii să vină să adopte aceste animale", a mai spus primarul general.

Întrebat despre elaborarea normelor de aplicare a legii privind eutanasierea câinilor fără stăpân, Sorin Oprescu a arătat că reprezentanţii municipalităţii lucrează la un proiect în acest sens, însă nu au existat întălniri cu grupul de lucru al instituţiilor implicate în elaborarea acestui document. "Au început să lucreze ai noştri la norme, deocamdată nu s-au întâlnit cu cei de la Parlament, dar asta nu mă împiedică să strâng căţeii de pe stradă", a mai spus primarul general.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Marea hinghereală a împărţit Capitala în două: „Cine a furat banii pentru câini nu zice nimic“, „Baba aia nu a avut grijă de nepot“

Căţeluşa fără bot a ajuns în Adăpostul „Speranţa“. Oameni din toate colţurile lumii vor să o adopte

94% din bucureşteni nu ar adopta un maidanez pentru a-l salva de la eutanasiere

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: