Părinţii pot depune de astăzi documente pentru obţinerea unui stimulent de 2.500 de lei pentru nou-născuţi

Părinţii pot depune de astăzi documente pentru
obţinerea unui stimulent de 2.500 de lei pentru nou-născuţi

Părinţii bucureşteni sau cu viză de flotant pot depune, începând de luni, 3 iulie, documentele pentru obţinerea unui stimulent financiar pentru nou-născuţi, în valoare de 2.500 de lei, acordat de Primăria Municipiului Bucureşti.

CGMB a aprobat acum câteva săptămâni hotărârea nr 209/2017 prin care familiile din Bucureşti primesc un stimulent financiar de 2.500 de lei pentru fiecare nou-născut, fie că vorbim de copii născuţi în maternităţile de stat sau private.

Cine va putea beneficia

Acordarea stimulentului se va face pentru copiii născuţi începând cu data de 26 iunie 2017.

Vor putea beneficia de stimulentul financiar părinţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

1. Cel puţin unul dintre părinţi să aibă domiciliul sau rezidenţa în municipiul Bucureşti;

2. Naşterea să fi fost înregistrată într-o maternitate de pe raza municpiului Bucureşti (publică sau privată).

Potrivit primarului general Gabriela Firea, stimulentul financiar de 2.500 de lei pentru nou-născuţi va fi acordat atât părinţilor care au domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti, cât şi celor cu viză de flotant în Capitală.

„E nevoie ca măcar unul dintre părinţi să aibă buletin de Bucureşti, să aibă domiciliul în Capitală sau reşedinţa. Este valabil şi atunci când o familie locuieşte flotant în Bucureşti. Sunt foarte mulţi tineri care lucrează în Capitală (...), stau cu chirie. Deci este valabil şi pentru familiile care o viză de flotant şi nu domiciliul”, a afirmat Firea, luni, într-o intervenţie video pe pagina sa de Facebook.

Ce acte sunt necesare                                                      

Cererile vor fi depuse începând cu data de 3 iulie 2017 la sediul Centrului de Informare şi Consiliere pentru Cetăţeni din Şos. Ştefan cel Mare, nr. 38, sector 2 şi la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti din str. Foişorului, nr.56-58, sector 3, de luni-vineri între orele 9:00 - 15:00.

Părinţii se vor prezenta cu următoarele acte, în termen de maxim o lună de la data naşterii copilului:

- dosar cu şină;

- certificatul de naştere al copilului, original şi copie sau nr. de înregistrare care conţine CNP-ul copilului de la Biroul de înregistrare naşteri de la Oficiul de Stare Civila, în cazul în care nu s-a eliberat certificatul de naştere

Dosarul se completează cu copie certificat naştere copil imediat ce este emis, cel mai târziu în data în care se virează stimulentul;

- biletul de ieşire din spital/certificat medical constatator al naşterii emis de către unitatea sanitară (copie);

- actul de identitate al părinţilor, original şi copie;

-extras de cont pentru efectuarea viramentului bancar.

Extrasul de cont se obţine de la banca unde este deschis contul, eliberându-se pe loc;

- cerere tipizată (se completează la locaţiile de depunere sau se poate veni cu ea completată, după ce se descarcă de pe site-ul www.dgas.ro).

- declaraţie de consimţământ (se completează la locaţiile de depunere sau se poate veni cu ea completată, după ce se descarcă de pe site-ul www.dgas.ro)

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările