Parcul Herăstrău din Capitală găzduieşte ateliere de publicitate şi spectacole de marionete

Parcul Herăstrău din Capitală găzduieşte ateliere de publicitate şi spectacole de marionete

Parcul Herăstrău din Capitală găzduieşte ateliere şi spectacole FOTO Arhivă

O serie de evenimente concepute pentru copii şi adolescenţi, precum ateliere de scenaristică şi de publicitate şi spectacole de marionete, va avea loc în perioada 30 iulie - 8 august, la Roata Mare din Parcul Herăstrău din Capitală, scrie Mediafax.

Ştiri pe aceeaşi temă

Evenimentul va avea loc între orele 10.00 şi 15.00 şi este organizat de Biblioteca „Ion Creangă“, o filială a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti.

Parcul Herăstrău va găzdui ateliere de handmade (origami, obiecte din materiale reciclabile şi păpuşi), ateliere de scenaristică şi de publicitate - dedicate adolescenţilor -, spectacole de marionete, ateliere de grădinărit, precum şi ateliere de educaţie rutieră, realizate cu sprijinul Centrului de Consultanţă pentru Victimele Rutiere.

„În plină vacanţă de vară, vrem să aducem biblioteca mai aproape de cetăţeni, să oferim bucureştenilor activităţi educative şi distractive în parcul Herăstrău. Pentru cei mici şi cei mari, deopotrivă, avem ateliere interactive, spectacole de teatru de păpuşi, toate oferite gratis, în buna tradiţie a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti. Cei ce ne vizitează vor putea afla ce alte surprize le pregătim în cele 31 de filiale şi vor pleca acasă cu un permis de bibliotecă nou-nouţ, valabil în toată reţeaua. Vă aşteptăm cu drag la Roata Mare“, a declarat Anca Râpeanu, director general al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: