Proprietarii iniţiali

Informaţii despre proprietatea funciară a lui Alexandru Filipescu (1775-1856) datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea, când aici existau câteva constructii. În 1853 fiul său, Ioan A. Filipescu (1809-1863) solicita ridicarea unei case care va servi familiei sale drept reşedinţă de vară până la începutul secolului al XX-lea. În 1910 cel de-al treilea membru al familiei, Alexandru I. Filipescu (1845-1916) ia hotărârea parcelarii unei porţiuni din moşia familiei sale, apelând la serviciile arhitectului belgian Octave van Rysselberghe (1855-1929) care va propune 2 modele.

Alexandru I. Filipescu decide numele aleilor din parcelarea sa, toate făcând trimitere la membrii familiei Brâncoveanu-Bibescu-Filipescu, acesta fiind un mod original de a cinsti memoria înaintaşilor şi de a le face numele nemuritoare şi în istoria oraşului.

Parcelarea Filipescu

C. Sfinţescu publica în revista „Urbanismul“ nr. 1-2/1933 un articol intitulat „Urbanistica generală“ (p. 85) în care aprecia rolul jucat de primarul Vintilă Brătianu (mandat 1907-1910) în apariţia unor cartiere specializate: Grădina Ioanid şi Parcul Filipescu. Documentele de arhivă cercetate nu aduc mai multe dovezi în acest sens, dar mărturia primarului Dimitrie Dobrescu (1852-1934, mandat 1911-1912), confirmă acest lucru: „D-lor, acest teren a fost oferit Comunei sub vechea administraţie, ca să fie cumpărat şi rezervat pentru parc, însă nu s’a putut ajunge la o înţelegere. Sub actuala administraţie am tratat şi eu cu D-l Filipescu, pentru acest loc, însă a fost imposibil să pot ajunge la o înţelegere. D-sa ne prezintă astăzi proiectul de parcelare al acestui loc; - care cred că este bine întocmit.“ În plus, primarul a propus construirea de magazine „prăvălii cu tot felul de obiecte pentru îndestularea populaţiei din acest cartier“, fiind conştient de distanţa faţă de alte zone comerciale. (Sursa: M.C., anul XXVI, nr. 22, 27 mai 1912, pp. 411-412)

Primele tratative documentate au loc în 30 noiembrie 1910, condiţiile impuse de primărie nefiind însă acceptate de Alexandru I. Filipescu căci acesta nu a fost de acord să vândă tot terenul său. În 2 iunie 1911 solicită autorizaţia de deschidere a unor străzi pe proprietatea sa, depunând primul plan al parcelării (datat 1/14 iunie şi semnat doar de proprietar), cedând comunei o suprafaţă de 3846 m.p. pentru îndreptarea Şoselei Jianu. De asemenea, Filipescu suporta cheltuielile cu utilităţile şi dona ulterior străzile nou deschise.

Prima propunere de formă triunghiulară viza crearea a 169 de parcele, proprietarul păstrând o suprafaţă centrală, de formă trapezoidală, dar mult mai mică faţă de ceea ce a oprit în cea de-a doua versiune de parcelare. Loturile dispuse în partea stângă nu aveau toate deschidere către o stradă, fiind limitate de vecinii Popovici, Demetriad, Budişteanu, Slătineanu, Marcuş, Gherghel şi Licherdopol; este greu de crezut că aceştia ar fi cedat din proprietăţi pentru deschiderea unei străzi. Pe plan observăm deja numele alocate unor străzi: Modogran, Alexandru, Vlaşca (la care se va renunţa ulterior), Vulpache, Elisa Filipescu, Zoie, Dunărea (la care se va renunţa ulterior).

Cea de-a doua propunere de parcelare este creaţia arh. O. Van Ryselberghe, probabil pus în aplicare pe teren de inginer hotarnic A. Irimia, inginer hotarnic D. Tolmidi şi arhitect Oscar A. Gross. Se dorea crearea a 128 de loturi şi se păstra un parc central mult mai generos, în care se vede amprenta la sol a casei vechi şi a dependinţelor.

Aleile aveau 12 m. (2 interioare) şi 14 m. (3 exterioare) lărgime iar în centru se aloca spaţiu pentru două zone (piaţete) cu amenajări peisagistice şi loc de joacă. Cea de-a doua propunere de creare a două alei concentrice este inedită în peisajul bucureştean, nefiind o opţiune des utilizată nici de viitorii dezvoltatori. Arhitectul Ion A. Davidescu deplângea în 1937 lipsa lor şi aprecia efectul estetic realizat în Parcul Filipescu. (Sursa: „Noţiuni de urbanism“, în Urbanismul, nr. 3-4/1937, p. 117) Inginerul N.G. Costinescu apreciază parcelarea propusă şi solicită racordarea ei la Aleea Blank B în vederea autorizării ei oficiale de către Primărie.

În 15 aprilie si 19 mai se îndeplinesc formalităţile în Consiliul comunal şi se autorizează deschiderea străzilor. Se impun următoarele modificări: deschiderea unei străzi (viitoarea Tirana) prin renunţarea la parcelele nr. 6, 22 şi 85; prelungirea Aleii Vulpache înspre Calea Dorobanţilor prin renunţarea la parcela nr. 106; crearea unei legături cu o viitoare stradă (viitoarea str. Emile Zola) dinspre Aleea Modrogan prin renunţarea la parcela nr. 121.

Începând cu 5 mai, Filipescu, prin reprezentanţii săi, începe să vândă loturile de teren, ultimile tranzacţii identificate fiind în data de 14 iunie 1913.

Regulamentul de construcţie era asemănător parcelărilor bucureştene anterioare: construirea de vile izolate din toate părţile, retrase de la stradă cu cel puţin 4 m., înalte de 7-14 m. până la cornişa principală. Pe parcelele dinspre viitoarea Calea Dorobanţilor se puteau ridica la colţuri şi prăvălii şi farmacii, dispoziţie care nu s-a aplicat însă.

De asemenea, în 12 iunie se aprobă instalarea conductelor de gaz şi a instalaţiei electrice. Vor exista mai multe amânări şi dispute între primărie şi Compania de gaz şi Electricitate care vor conduce la întârzieri şi somaţii din partea reprezentanţilor lui Filipescu.

În 13 iunie, arhitectul Carol Cichi depune solicitarea de construire a unor dependinţe şi a unei sere metalice cu geam (suprafaţa construită de 278,18 m.p.), din partea proprietarului semnează procuratorul său, Charles Guilmain.

În 30 august se dă sentinţa privind exproprierea terenului din Şoseaua Jianu nr. 18-20, în vederea lărgirii arterei. (Sursa: M.O., nr. 131, 13/26 septembrie 1912, p. 6406) Informaţiile despre lucrările întreprinse în cursul anului 1914 şi din cea mai mare parte a anului 1915 lipsesc cu totul de la dosar.

În 5 septembrie 1915, proprietarul Filipescu predă autorităţilor comunale instalaţiile de iluminat stradal; acesta a fost realizat cu 2 candelabre şi 49 lanterne publice.

De asemenea, se instituie o comisie de recepţie, formată din Titu Popovici, ajutorul primarului sectorului II, inginerul N. Profiri şi arhitectul S. Iliescu de la primăria sectorului III; din partea lui A. Filipescu a fost prezent inginerul şi inspectorul general Gh. Popescu, care se ocupase de lucrările de pavaj. La 25 septembrie conductorul sectorului II, N. Simionescu şi grădinarul Parcului Ioanid, Niculescu, preiau spaţiile verzi.

Au fost plantaţi 381 arbori: pe Aleea Alexandru 60 ulmi şi 35 platani (5 s-au uscat), pe Aleea Zoe 38 ulmi (5 s-au uscat), pe Aleea Modrogan 88 paltini de munte (4 s-au uscat), pe Aleea Vulpache 42 de tei, pe Aleea Elisa Filipescu 74 acacia, în rond 44 tei. Specialiştii recomandau legarea crengilor şi tăierea coroanelor deformate.

În 23 februarie 1916, Grigore Duca, procuratorul lui Alexandru Filipescu, anunţă Comuna de finalizarea lucrărilor de asfaltare a străzilor şi trotuarelor precum şi de predarea gratuită a celor două scuaruri cu grilaje metalice, plantaţii, lampadare şi opt bănci. Prima grădiniţă de pe Aleea Alexandru ocupa o suprafaţă de 1260 m.p., iar cea de-a doua, dinspre Aleea Vulpache 1020 m.p. , însă lipseau portiţele de acces.

Lotul 121 va fi eliminat pentru deschiderea viitoarei străzi Emil Zola; inginerul Roiu, constructorul casei Morţun, a fost obligat de autorităţi şi de proprietarul Filipescu să aştearnă asfaltul pus la dispoziţia lui. Primăria a mai impus realizarea unei legături cu parcelarea Blank printr-o stradă deschisă prin eliminarea lotului 85, pavarea ei fiind realizată ulterior, dar tot pe cheltuiala lui Filipescu.

La 1 iunie 1916, Serviciul Planuri realizează schiţa construcţiilor din parcul central. În iulie  comisia tehnică discută situaţia parcului central, oprit pe seama proprietarului Filipescu, care îşi manifestase intenţia de a vinde loturi şi în acea zonă. Se dezbate legalitatea autorizaţiilor de construcţie din 1912 şi consilierii nu doresc eliberarea altora noi. Intrarea României în război, moartea lui Alexandru I. Filipescu şi rezolvarea succesiunii averii sale în favoarea vărului, Constantin Basarab Brâncoveanu, vor conduce la oprirea demersurilor. Situaţia va fi discutată din nou în martie 1920, când avocatul primăriei era de părere că pe viitor se putea parcela şi parcul central, rezervat proprietarului. (Sursa: A.N.D.M.B., fond P.M.B. Tehnic, dosar 126/1911)

Proiectul cultural „Parcul Filipescu – 100 de ani de arhitectură românească“, iniţiat de Asociaţia Istoria Artei, cu sprijinul financiar al Ordinului Arhitecţilor din România, din Taxa Timbrul Arhitecturii 2018, urmăreşte evoluţia urbanistică şi arhitecturală din nordul Bucureştiului, de la inaugurarea primelor vile (1912-1913) si pâna astăzi, când au aparut multe cladiri de birouri şi apartamente moderne.