Industriaş, domiciliat în str. Alexandru Cuza nr. 10, Constantin Spandonide conducea societatea "Ţăranca" din industria lemnului, mobilă, tâmplărie de lemn, având şi magazin de desfacere în Calea Victoriei nr. 108. Familia Spandonide este atestată în ţara noastră încă din secolul al XIX-lea, fiecare generaţie şi ramură botezându-şi fiii cu prenumele Constantin, ceea ce complică identificarea datelor biografice ale personajului legat de parcelarea din zona str. Grigore Alexandrescu - blvd. Iancu de Hunedoara. Zona de origine a familiei se afla în Macedonia istorică, localitatea Melenik fiind astăzi în Bulgaria, aproape de graniţa cu Grecia.

Terenul din fosta Şosea Bonaparte nr. 44 - str. Grigore Alexandrescu nr. 65-67 a fost cumpărat de la Societatea Naţională "Crucea Roşie a României" în 1926, care îl achiziţionase la rândul ei în 1909 de la ing. Ghe. Duca, proprietarul terenului de la 1890. Arhitectul Gheorghe Corani semnează proiectul iniţial de parcelare, cererile proprietarului fiind depuse în 1930-1931. Planul de parcelare este certificat şi de inginerul hotarnic şi topograful N. Moroianu.

 Au fost propuse 20 loturi, pe un teren de 5000 m.p., suprafeţele loturilor fiind cuprinse între 150-208 m.p., unele dintre cele mai mici întâlnite până pe parcursul cercetării noastre. A fost deschisă o stradă nouă (str. Ciprian Porumbescu) lată de 8 m., pe cât posibil perpendiculară pe Şoseaua Bonaparte şi str. Grigore Alexandrescu; ei i s-a adăugat o alee nou deschisă (Aleea Spandonide/azi str. Macarie Cântăreţul) lată de 7 m.

 Apar imediat nereguli pe teren, străzile nefiind perfect perpendiculare pe arterele existente. Autorităţile impun următoarele condiţii: retragere de 2 m. din aliniere pentru clădiri, cele de pe colţul bulevardului având teşituri de 5 m.; 1319,80 m.p. donaţi primăriei Sector I pentru trasarea străzilor, costurile edilitare de 1,5 milioane lei fiind suportate de proprietar. Terenul a fost vândut pentru 6 milioane lei, Spandonide având obligaţia de a bate ţăruşi şi a preda fiecare loc, obligaţia cumpărătorilor fiind de a se alinia la fiecare stradă. Comisia specială stabileşte abia în noiembrie 1931 ca regimul de înălţime să fie cel mult egal cu lăţimea străzii, construcţiile având cel puţin parter şi etaj. Chiar înainte de a se rezolv toate aspectele legate de utilităţi, unii proprietari încep să construiască, intrând în conflict atât cu parcelatorul, cât şi cu autorităţile.

Arh. Paul Smărăndescu, membru în comisia de sistematizare, constata şi el abaterile, după ce văzuse reclama publicată în presă în iunie 1931: lăţimea de 7-8 m. a străzilor, retrageri de 2 m., teşituri la colţuri de 3 m, suprafeţele loturilor prea mici, clădirile ocupau prea mult teren, înălţimea imobilelor nespecificată, clădirile ar fi trebuit proiectate în bordurile străzilor, lăsând centrul terenului neclădit.

Mai multe despre proprietari, arhitecţi şi antreprenori celebri, în numărul 10 al publicaţiei culturale ArhiTur, apărută cu sprijinul Ordinului Arhitecţilor din România din Taxa Timbrul Arhitecturii 2019. Proiectul cultural "Parcelări publice şi private 1890-1940" a fost iniţiat în 2019 de către Asociaţia Istoria Artei cu scopul de a cerceta dezvoltarea nordului capitalei prin contribuţia unor investitori privaţi sau a unor instituţii publice.