Şi nu mai continui cu şirul întrebărilor, pentru că, în mare, răspunsurile sunt cam aceleaşi, gravitând nepăsătoare în jurul negaţiei. Şi mă includ şi pe mine între cei care păşesc zilnic poate, indiferenţi şi grăbiţi, prin faţa aceleiaşi clădiri din cartierul lor şi nici măcar o dată nu s-au oprit să citească plăcuţa de marmură de pe faţada sa. Şi nu mai continui nici cu exemplele, căci şi ele converg către aceeaşi concluzie care, zic eu, ar trebui să ne doară.

Şi este păcat să trecem nu numai pe lângă viaţă, ci şi pe lângă oraşul nostru. El este o carte deschisă, ochi de citit, urechi de auzit şi minte şi suflet de înţeles să avem. Atât. Mai ales că epoca digitală în care avem avut privilegiul să trăim ne oferă atât de multe soluţii. Ne oferă informaţii, dar şi facilitarea asimilării lor, datorită formei şi modalităţilor în care sunt structurate.

Întorcându-ne la punctul de plecare al acestei însemnări, oraşul fiecăruia – între timp, ai aruncat un ochi pe net să vezi măcar în ce an s-a fondat? –, cred că, odată începută aventura cunoaşterii, nu trebue să ne limităm la a-l descoperi unilateral. Adică, în paralel cu descoperirea acestuia prin intermediul informaţiilor digitalizate, oraşul poate fi palpat, mirosit, simţit... la pas.

Şi-ţi mai spun ceva, nu uita nici de dimensiunea sa comercială. Portaluri dedicate precum are capitala, aşa cum este şi Bucuresti365.ro, îţi oferă rapid acces la informaţii complete (logo, poze, text, hartă, preţuri, comentarii, linkuri...) ale firmelor şi companiilor din Bucureşti. Acestea menţin pulsul vieţii economice, fără de care metropola, aşa cum o ştim, nu ar putea exista. Iar faptul că se găsesc colectate la un loc şi la îndemână toate aceste date care pot fi accesate prin intermediul unui motor de căutare simplu, după oricare dintre elementele cunoscute – denumire, adresa, domeniu de activitate -, îţi aşterne, practic, oraşul la picioare. Tot aici, pe lângă lista firme din Bucureşti, localizabile rapid şi prin intermediul categoriilor setate pe tipuri de servicii, există acces direct la mai mult de o mie de posturi radio şi de televiziune, naţionale şi internaţionale, şi asta pentru că utilul se poate îmbina perfect cu... plăcutul, iar cunoaşterea devine atractivă şi familiară.

Am ales acest exemplu pentru că este vorba de un portal practic, profesioniştii din spatele lui lucrând permanent la îmbunătaţirea calităţii experienţei vizitatorilor săi, cu scopul de a le oferi prompt şi corect informaţia în stare pură.

Pentru a te situa fizic şi spiritual în spaţiul socio-economic şi cultural al spaţiului propriului tău oraş este nevoie şi de astfel de puncte de reper de bază. Dar şi de explorarea la care sper că am reuşit cu succes să te îndemn.

Oraşul este prelungirea propriului nostru suflet, a casei şi a vieţii noastre.

... când ziceai că a fost fondat oraşul tău?

 

Semnat de Cristina Lincu