Oprescu le dă carduri la pensionari să mănânce gratis la cantină

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a prezentat astăzi trei proiecte destinate nou-născuţilor, preşcolarilor şi familiilor acestora precum şi bătrânilor. Oprescu doreşte ca cei aproximativ 34.000 de pensionari din Capitală, care au o pensie de până-n 400 de lei, să beneficieze de un card valoric care să le permită să mănânce la cantinele sociale din subordinea Primărie

Ei vor avea parte de servicii medicale şi farmaceutice gratuite. „Din lipsă de bani, bătrânii ajung destul de rar la doctor. Este foarte important să le oferim această posibilitate“, a declarat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Un alt proiect se referă la mamele care vor naşte în maternităţile de stat şi care vor primi pentru îngrijirea nou-născutului Pamperşi, lapte praf şi un manual de îngrijire a bebeluşului. Edilul-şef al Capitalei speră ca în acest fel să reuşească să reducă numărul cazurilor de abandon survenite imediat după naştere. Oprescu a mai spus că cei 42.000 de copii înscrişi în grădiniţele publice să primească lunar un pachet cu produse alimentare de tipul: biscuiţi, lapte, cereale, fructe, miere de albine. Pachetul va fi stabilit cu medicii nutriţionişti.

Sorin Oprescu a mai amintit un alt proiect social derulat în luna iunie a acestui an şi anume prima spălătorie socială din Bucureşti, cea de pe Calea Griviţei. El a promis că în perioada următoare se vor deschide alte două spălătorii: în zona Perla şi pe strada Sălcetului.

Costul implementării tututor proiectelor este de 700.000 de euro iar primarul speră să primească banii la următoarea rectificare bugetară.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: