"Operaţiunea micul": unde faci grătar fără să iei amendă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştenii rămaşi în oraş de 1 mai au la dispoziţie nouă spaţii special amenajate pentru grătar, numai gata să fie asaltate de petrecăreţi.

Autorităţile au anunţat că până pe 1 mai, nouă spaţii de picnic vor fi puse la dispoziţie pentru cei rămaşi în oraş, amatori de grătar în aer liber. Dacă în mod normal spaţiul din jurul Palatului Mogoşoaia este dedicat exclusiv picnicului, de Ziua Muncii, Primăria Capitalei a amenajat un spaţiu special, fiind puse la dispoziţia bucureştenilor grătare şi saci menajeri pentru colectarea deşeurilor.

Sectorul 2, campion la grătare


Sectorul administrat de Neculai Onţanu dispune de cinci zone în care au început să fie amenajate spaţii unde cetăţenii vor putea ieşi la picnic. În prezent, din cele cinci, doar în parcul Sfântul Pantelimon este funcţional un astfel de spaţiu. Celelalte patru, în curs de amenajare, vor fi în parcurile Plumbuita, Lunca Florilor, Morarilor şi Dobroeşti.

Parcul Copiilor, parcul grataragiilor 

În sectorul 4 au fost amenajate 70 de grătare puse la dispoziţia bucureştenilor în Parcul Copiilor pentru „marea ieşeală“  de 1 mai. De asemenea, lângă grătare sunt amplasate foişoare de lemn în care se poate lua masa. Este bine de ştiut că accesul în această zonă se face pe baza unui act de identitate.

Primăria sectorului 6, în schimb, a amplasat încă de la începutul lunii aprilie, între Parcul Crângaşi şi Lacul Morii, cinci grătare pentru bucureştenii dornici să petreacă la iarbă verde. În prezent, numărul grătarelor a fost mărit la şapte. Un alt spaţiu destinat picnicului este în curs de amenajare în cartierul ANL "Constantin Brâncuşi", aici urmând să funcţioneze şase grătare, spun cei de la primărie.

Zonele din Capitală în care bucureştenii nu vor putea frige carnea pe grătar sunt sectoarele 1 şi 5, pentru că în aceste sectoare nu s-a amenajat niciun astfel de spaţiu. 

Noua lege a picnicului, recent adoptată, spune că grătarele pot fi făcute numai în locuri special amenajate de către autorităţi şi dotate corespunzător. De asemenea, legea prevede că petrecăreţii trebuie să păstreze liniştea, curăţenia şi să respecte bunele moravuri. Altfel, riscă amenzi cuprinse între 300 şi 5.000 de lei.

Concerte şi petreceri de 1 mai

Bucureştenii dornici de distracţie, dar mai puţin amatori de grătare, nu vor fi nici ei uitaţi de 1 mai. Aceştia sunt aşteptaţi la Palatul Mogoşoaia pentru un spectacol cu muzică, dans şi teatru pentru copii. Invitatul special va fi Mircea Baniciu, care va susţine un concert împreună cu trupa sa. Pe tot parcursul zilei, organizatorii au pregătit o mulţime de surprize pentru toţi participanţii.

Cei îndrăgostiţi de litoral pot participa la cheful „Unu Mai, ca-n Vamă”  din clubul Turbohalle. Petrecerea va avea loc în această seară, începând cu ora 21.00. Regula este simplă: amatorii trebuie să plătească 65 de lei la intrare, după care se pot bucurea de toate surprizele serii, inclusiv de orice băutură, atât răcoritoare, cât şi alcoolică, în cantităţi nelimitate. În program sunt concerte cu trupele OCS,Luna Amară, Ţapinarii şi East Roots.  

Pentru nonconformişti, Clubul El Dictator din Centrul Istoric organizează petrecerea „1 mai muncitoresc” . Invitaţia sună pe măsura numelui clubului: „El Dictador convoacă grupările dictatoriale pentru a sărbători 1 Mai Muncitoresc”. Petrecăreţii sunt aşteptaţi cu oferte tentante: metrul de tequila la 50 lei, pachetul Smirnoff  la 135 lei şi J.Walker la 145 lei.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite