Omul care a strănutat în tramvai a fost privit cu îngăduinţa cu care nişte oameni sănătoşi ar putea privi un ciumat, singura problemă fiind că într-un mijloc de transport în comun, la o oră la care toată lumea se întoarce de la lucru, nu prea ai unde să te îndepărtezi. Îţi rămân foarte puţine variante, având în vedere că spaţiul e atât de limitat: practic singura şansă să îţi mişti corpul e să coboare cineva într-o staţie. Eşti deci blocat într-un picior, într-un tramvai aglomerat şi desigur neaerisit, în timp ce un om a strănutat, iar acum strănutul lui se plimbă în voie peste toate capetele călătorilor şi probabil îşi alege în ce năsuc vrea să pătrundă.

Ce variante ai dacă te afli într-o asemenea situaţie? Pornim de la ideea că omul cu strănutul în mod sigur nu şi-a pus mâna la gură, din diverse motive, unul fiind că avea mâinile ocupate cu altceva, cum ar fi să se ţină de bare şi să îşi protejeze în acelaşi timp rucsacul de hoţi. Deci s-o spunem pe-a dreaptă – cineva strănută în tramvaiul 36 şi nu pune mâna la gură, pentru că nu poate, pentru că nu vrea, pentru că până acum a trăit în junglă, etc. Iată-ne, dragi călători, în ziua declarării epidemiei, în situaţia în care inhalăm strănutul necunoscutului, ba chiar unii încearcă să îşi amintească ce au citit mai demult despre strănut, cum se propagă el cu viteze uriaşe şi cum probabil a circulat deja dintr-un colţ în altul al vehiculului.

Unii călători îşi ascund nasul într-un fular uriaş, alţii speră că masca de la farmacie îi va salva (ha ha), unii privesc în altă parte sau îşi ţin respiraţia câteva secunde, în timp ce majoritatea îl boscorodesc în gând pe omul cu strănutul. Şi ce să vezi? La câteva secunde distanţă de primul strănut, timp în care oamenii deja se gândesc la ce vitamine să mai ia şi de unde să facă rost rapid de nişte ceai de echinacea, iată că tocmai atunci omul cu pricina strănută din nou.

Al doilea strănut e deja prea mult, deci cu puţin ghinion omul nostru ar putea fi linşat în public. Însă călătorul nu se teme. Ştie că va supravieţui acestei încercări la care viaţa îl supune, aşa că, de ce nu?, strănută pentru a treia oară. U-huuu! Călătorii din 36 se uită unii la ceilalţi şi în privirile lor se citeşte ura. O ură curată şi adevărată, ura de om căruia altcineva i-a strănutat în freză în prima zi a epidemiei de gripă.

Deja se imaginează cu toţii bântuind prin spitale, stând la cozi enorme pentru a le înfige cineva un termometru şi a le spune că problema e nasoală, făcând tot felul de teste, intrând în statistici (dar cine ştie în care din ele?), aruncând bani pe medicamente, ba poate şi pe zile de spitalizare, încercând să-şi convingă şefii că nu se pot ridica din pat, pentru că nu au cum, aşa cum mulţi se imaginează strângându-l de gât pe domnul cu strănutul.

În aceste condiţii, vorbele rostite de omul cu strănutul pică numai bine şi probabil îi salvează viaţa. Nu, nimeni nu crede cu adevărat că omul e alergic la praf. Dar da, toată lumea acceptă explicaţia şi cu toţii răsuflă uşuraţi, pericolul a trecut razant şi ce bine e când totul se termină cu bine în această viaţă frumoasă a noastră.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.