Odihnească-se în pace!

Dacă tăceai, filosof rămâneai. La această vorbă înṭeleaptă, atribuită întemniṭatului Boethius, mi-a fugit gândul în miez de noapte. Aveam nevoie de o informaṭie dintr-o postare mai veche a mea, de pe site-ul adevărul.ro ṣi, dând căutare pe numele meu, am descoperit că publicaṭia postase un drept la replică al directoarei ARCUB.

Îl citesc până la capăt, în ciuda orei târzii, în speranṭa că voi găsi un răspuns la întrebările pe care le ridicasem în articolul ARCUB – un scandal?, legate de modul în care doamna Mihaela Păun a înṭeles să folosească banul public, provenit de la contribuabilul bucureṣtean.

Când colo, nici un răspuns concret, doar aprecierea că datele sunt eronate sau greṣit interpretate ṣi că nu aṣ avea calitatea să le apreciez imparṭial, întrucât am fost angajata Primăriei ṣi sunt angajata Teatrului Nottara. Un semiadevăr, sau o semiminciună.

Prezenṭa mea pasageră ṣi legală la Primăria Generală mi-a îndreptat atenṭia spre un fapt pe care pînă atunci îl ignoram, deṣi îl plăteam, anume felul în care sunt cheltuiṭi banii proveniṭi din taxele plătite de noi toṭi. Când primarul general interimar a decis, în octombrie 2015, tăierea bugetului ARCUB pentru organizarea Revelionului, m-am mirat, căci mi-am zis că situaṭia care ardea atunci – finanṭarea RADET– nu putea fi remediată cu cele 2 milioane de lei suprimate de la distracṭia populară. Primarul a lăsat totuṣi deschisă uṣa pentru organizarea evenimentului, formulând ipoteza finanṭării din surse altenative, cu care însă ARCUB-ul nu este obiṣnuit.

O cercetare online mi-a arătat că de ṣapte ani ARCUB organiza acest eveniment la trecerea dintre ani. In 2012 ṣi în 2013 presa semnala deja că directoarea ARCUB îṣi plătea soṭul din banii instituṭiei pe care o conducea, aṣa cum făcuse ṣi în anii anteriori ṣi cum a făcut ṣi în cei următori. In 2011 Tiberiu Păun primea 41.680 lei de la ARCUB, aceasta fiind principala sa sursă de venit, iar pentru revelionul 2012/2013 primea pentru o singură noapte, ca prezentator, 13.350 lei, adică jumătate din cât primise într-un an întreg, ca salariu, soṭia sa, directoarea instituṭiei care l-a plătit. Anul 2013 este ultimul în care dna Păun înscria în declaraṭia sa de avere colaborările plătite de ARCUB soṭului său, preferând ca în 2014 ṣi 2015 să-i umfle salariul ṣi drepturile intelectuale încasate prin Asociaṭia Eveniment, cu care cei ce ar cerceta documentele de arhivă ar putea descoperi că ARCUB-ul a colaborat intens.

Aṣadar, când îṭi plăteṣti în totală impunitate, ani la rând, soṭul din banul instituṭiei pe care o conduci, trăind confortabil cu conflictul de interese în casă, ce instrument de măsurare a imparṭialităṭii unui jurnalist mai poṭi avea? 

În privinṭa celei de a doua afirmaṭii, îi aduc la cunoṣtinṭă doamnei Păun că trebuie să-ṣi aleagă surse de informare mai credibile, căci o anunṭ că nu sunt angajata Teatrului Nottara, ci colaboratoarea sa, aṣa cum pot fi colaboratoarea oricăror altor instituṭii, în condiṭii legale ṣi fără a intra în conflict de interese. Aṣa cum ARCUB are numeroṣi colaboratori, inclusiv din rândul angajaṭilor teatrelor bucureṣtene, tot în condiṭii legale (sper).

În privinṭa confidenṭialităṭii invocate de doamna Păun, mă întreb dacă din miile de colaboratori ai ARCUB nu s-a găsit niciunul care să-i explice directoarei ceea ce nu este obligată să ṣtie, căci nu a dat niciodată concurs pe postul pe care îl ocupă ṣi nu i s-a cerut, deci, să cunoască legislaṭie în domeniu. Anume că există cel puṭin două legi care impun transparenṭă în cheltuirea banului public ṣi care îi apără pe cei ce semnalează transgresarea legii.

Este vorba despre Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, care prevede la Capitolul I următoarele: „Art. 1. Accesul liber ṣi neîngrădit al persoanei la orice informaṭii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaṭiilor dintre persoane ṣi autorităṭile publice, în conformitate cu Constituṭia României ṣi cu documentele internaṭionale ratificate de Parlamentul României.

Art. 2. In sensul prezentei legi: a) prin autoritate sau instituṭie publică se înṭelege orice autoritate ori instituṭie publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, companie naṭională, precum ṣi orice societate comercială aflată sub autoritatea unei autorităṭi publice centrale ori locale ṣi la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acṭionar unic ori majoritar; b) prin informaṭie de interes public se înṭelege orice informaṭie care priveṣte activităṭile sau rezultă din activităṭile unei autorităṭati publice sau instituṭii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaṭiei; […].” Adică tocmai cazul nostru.

În plus, o mai informez pe doamna Păun că există ṣi o lege prea puṭin cunoscută în spaṭiul public românesc, inspirată de surata ei americană Whistleblower Protection Act (ṣtiind-o pe doamna directoare o fină cunoscătoare a limbii engleze, m-am gândit că îi va face plăcere citarea). Este vorba de Legea 571/2004, care protejează personalul din autorităṭile publice, instituṭiile publice ṣi din alte unităṭi, care semnalează încălcări ale legii. Aceasta stipulează:

„ a) avertizare în interes public înseamnă sesizarea făcută cu bună-credinṭă cu privire la orice faptă care presupune o încălcare a legii, a deontologiei profesionale sau a principiilor bunei administrări, eficienṭei, eficacităṭii, economicităṭii ṣi transparenṭei; [...].”

Dacă doamna directoare nu ar fi invocat clauze de confidenṭialitate, poate că m-aṣ fi amăgit, bănuind-o că ṣtie legislaṭie. Aṣa, nu pot decât să constat că avem ṣi în acest caz o bună ilustrare a mentalităṭii manifeste în rândul autorităṭilor, care a făcut ca românii să plătească sute de milioane de euro pentru atâtea studii de fezabilitate pentru autostrăzi care nu s-au mai făcut sau s­-au surpat, ca ṣi pentru proiecte faraonice niciodată sau prost încheiate. Aṣadar, să nu aṣteptăm ca dosarele să dispară, precum s-a întâmplat la autostrăzi.

În numele transparenṭei pe care o clamează ṣi pe care a inclus­-o ca recomandare imperativă în strategia culturală a Bucureṣtiului 2016-2026 ṣi pentru a dovedi că m-am înṣelat, exprimând îndoieli în privinṭa acurateṭei procesului de elaborare a strategiei, doamna Păun nu are de aṣteptat întrebările presei, ci  trebuie să facă publice, pe site-ul instituṭiei: bugetele detaliate, alocate până în prezent pentru elaborarea acestui program (ca ṣi pentru celelalte, menṭionate pe site), modul de selecṭie a partenerilor de proiect ṣi studiile care au stat la baza elaborării strategiei culturale, de care au nevoie toṭi operatorii culturali, pentru a performa eficient ṣi a reduce aspectul haotic al pieṭei culturale bucureṣtene. Toṭi au nevoie, dar instituṭiile publice de cultură finanṭate de Primăria Generală chiar au dreptul să le cunoască.

Nu de alta, dar nu cred că este cazul ca, pe lângă sutele de milioane de euro pierdute prin conductele RADET ṣi Apa Nova, sau prin firele Enel, sau prin petalele panseluṭelor, locuitorii Bucureṣtiului ṣi ai Judeṭului Ilfov să aibă de plătit mai mult decât trebuie, pentru un lucru la fel de necesar ca apa, curentul electric sau aerul respirat, anume o viaṭă culturală efervescentă, fără de care ṣi-ar pierde identitatea. 

De aceea sper că nu vom fi nevoiṭi să ne uităm la transparenṭa actului decizional de la ARCUB ṣi să murmurăm: Requiescat in pace!    

Ci mai bine, vorba ceea, un cântec vesel să cântăm. Ṣi să râdem, pe ritmul dictat de excelentul caricaturist Costel Pătrăṣcan.