Obiectivul lui Oprescu: U2 pe „Naţional Arena”!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri, la sfârşitul vizitei pe care a făcut-o la „Naţional Arena”, Sorin Oprescu a promis că face eforturi să-i aducă pe irlandezi la Bucureşti. Reprezentanţii Primăriei amintesc de fiecare dată când vorbesc de stadionul „Lia Manoliu” că vor să organizeze pentru bucureşteni un concert de proporţii.

Citiţi şi

Astăzi au avut loc primele manevre de ridicare a acoperişului Stadionului Naţional

Hoţii de fier vechi au fost prinşi în ofsaid pe Stadionul Naţional

Acoperişul „Naţional Arena” a fost ridicat, ieri, după ce primarul general Sorin Oprescu a dat comanda prin staţie. „Este un moment istoric”, a spus edilul, care a lăudat munca elveţienilor.

La finalul vizitei, primarul general a făcut precizări legate de mult-aşteptatul concert U2 care ar putea avea loc pe noua arenă, în toamnă. 

„A apărut o mică problemă. Înainte de perioada din septembrie, U2 se află undeva în Tunisia. Şi o să fie nevoie de asigurarea transportului pentru muzicieni. Fără scenă, concertul nu poate avea loc. Încercăm să găsim posibilitatea, asta înseamnă pod aerian. Sunt totuşi 120 de maşini... Sunt multe lucruri de dat la o parte, sperăm să le dăm la o parte”, a spus Oprescu. Edilul a mai precizat că dacă show-ul nu va putea fi organizat în septembrie, şi luna octombrie este o soluţie. „În ceea ce priveşte transportul cred că suntem în stare să rezolvăm această problemă. Dorinţa de a veni este rezolvată”, a spus Oprescu.

Negocierile continuă

Aceasta nu este prima dată când Primăria Capitalei anunţă că este în tratative cu trupa U2. La 7 ianuarie, şeful Direcţiei de Investiţii din Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, Bogdan Hreapcă, anunţa acelaşi lucru: „În septembrie ştim sigur că va fi un concert care va aduna aproximativ 60.000 de oameni. Există discuţii cu un promotor al formaţiei U2. Dacă nu va fi U2, va fi cu siguranţă un band din cele mai bune cinci-şase, pentru că bucureştenii, şi nu numai, merită un asemenea eveniment”.

O altă declaraţie a lui Sorin Oprescu referitoare la Stadionul Naţional „Lia Manoliu” a fost făcută la 22 ianuarie: „Aşa cum am promis, în perioada martie-iunie aşezăm gazonul, la 9 august joacă România cu Argentina, iar în septembrie vrem să producem un show de impact. Tratăm cu U2”.

Cel mai scump turneu din istorie

Trupa U2, formată din Bono (voce şi chitară), The Edge (chitară, clape şi voce), Adam Clayton (chitară bas) şi Larry Mullen Jr. (tobe şi percuţie), a fost fondată în 1976. Cel mai recent turneu mondial al irlandezilor, „360° Tour”, promovează cel de-al 12-lea album de studio, „No Line On The Horizon”, lansat la 2 martie 2009, în Barcelona.
 
Potrivit specialiştilor, acest turneu este cel mai scump din istorie, însă strategia trupei irlandeze de mărire a capacităţii scenice, cu ajutorul unei uriaşe scene mobile rotative, o premieră în domeniu, a avut rezultatele scontate. Fiecare concert a generat încasări medii de 7 milioane de dolari, fiind urmărit, în medie, de aproape 70.000 de spectatori - un nou record în domeniu.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite