O nouă echipă la OAR Bucureşti

Ordinul Arhitecţilor din Bucureşti a ales, în Conferinţa teritorială de luni, 19 mai, o nouă echipă de conducere şi un nou preşedinte. Aş zice, mai de grabă, o nouă echipă de reprezentare căci, într-o organizaţie profesională, nu se pune problema de ierarhie, nimeni nu conduce nimic dar reprezintă interesele breslei.

Pare o ştire neinteresantă mai ales într-o săptămână care va încheia apoteotic searbăda campanie electorală pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European. Alegerea unui nou „staff” la OAR Bucureşti e o ştire neinteresantă, doar la prima vedere. Din perspectiva pragmatică şi de anvergura unui cetăţean de clasă medie, arhitecţii, organizaţia lor şi cei 35 de aleşi în foruri, pot fi consideraţi chiar mai importanţi decât cei 32 de viitori parlamentari europeni. Fără să ne dăm seama, de arhitecţi ne lovim zi de zi. Nu de persoanele lor fizice ci de rezultatele, bune sau rele, că ne plac ori nu, ale muncii, ale profesiei lor.

Ordinul Arhitecţilor este organizaţia profesională care gestionează „Dreptul de semnătură”, adică dreptul de a proiecta precum şi obligaţia de a asumare a răspunderii faţă de clădirea construită după proiectul semnat. Asemănător cu Baroul avocaţilor sau cu Colegiul Medicilor, OAR îşi propune să organizeze, să disciplineze şi să-şi apere membrii.

Sunt aproximativ 7.000 de arhitecţi în toată ţara. Dintre ei, 3.600 sunt înregistraţi în Bucureşti. Aceştia sunt responsabili de starea oraşului nostru, de mediul construit, de confortul nostru în locuinţe, în clădiri publice sau pe străzi, sunt responsabili de ceea ce se construieşte nou, de ceea ce se dărîmă, de ceea ce se reabilitează, sunt responsabili de monumentele de arhitectură, de inventarul lor, de starea lor, de conservarea şi de restaurarea lor, ei sunt responsabili de funcţiunile, estetica şi stabilitatea clădirilor, de relaţia  pieton-bicicletă-automobil, de relaţia locuitorilor cu mediul natural... Vi se pare puţin? Vi se pare uşor? Viaţa omului se desfăşoară în mediul  construit începând de la naşterea în maternitate şi până la viaţa de apoi...

Teoretic (şi legal, cu foarte mici excepţii reglementate de Legea 50), nicio construcţie, nici măcar mutarea unui zid într-un apartament nu se poate face fără autorizarea operaţiunii, care să aibă la bază un proiect semnat de un arhitect, membru al OAR. Pare exagerat? Sunt ţări în care chiar şi culoarea faţadei, a acoperişului sau a gardului trebuie autorizată de administraţia comunităţii, care are în vedere planuri şi strategii de ansamblu. Ni se pare nouă, şcolari ai democraţiei, o îngrădire a dreptului de proprietate dar aşa se face că suntem, de atâtea ori, în admiraţia unităţii şi armoniei unor străzi sau unor cartiere din oraşele prin care ne place să ne plimbăm.

OAR Bucureşti ia în evidenţă toate proiectele de autorizare a construirii, semnate de arhitecţi şi care se depun la primăriile bucureştene. Statistica din ultimii 8 ani indică între 10.000 şi 20.000 de evidenţe pe an, toate aceste mii de proiecte trec prin mâna celor 3600 de arhitecţi. Ai zice că sunt o forţă! Ar fi o forţă dacă ar fi solidari, dar solidaritatea nu e o trăsătură de caracter proprie românilor, mai ales celor postrevoluţionari şi, cu atât mai puţin, a arhitecţilor măcinaţi de individualism, orgolii, invidii... Forţa însemnă unitate, înseamnă măcar participare, măcar prezenţă. La Conferinţa a OAR Bucureşti am avut ocazia să constat cât de păgubos e absenteismul la vot.

Conferinţa OAR Bucureşti are loc odată la 4 ani. Anul acesta, coincidenţa a apropiat data de alegerile pentru Parlamentul European, astfel încât o paralelă e la îndemână. Prezenţa slabă a arhitecţilor a pus în pericol celebrul „quorum” şi, cum regulamentul permite, conferinţa s-a reconvocat şi, până seara s-a desfăşurat şi scrutinul.

Ce vreau să spun?

1. Că 10% din membri au ales pentru ceilalţi 90%.

2. Că nu e normal să fie aşa, că se poate ridica problema legitimităţii, dar că democraţia nu se poate baza decât pe alegeri şi pe legi care să permită desfăşurarea lor astfel încât viaţa să meargă înainte.
3. Că nu ratez ocazia de a îndemna pe toţi cetăţenii să răspundă tuturor chemărilor la vot, în speţă la votul din 25 mai 2014.

Ce aşteptăm de la noua echipă?

1. Să interacţioneze şi să sistematizeze energiile şi ideile arhitecţilor, administratorilor şi cetăţenilor spre creşterea calităţii vieţii în oraş.
2. Să aplice politicile de arhitectură bazate pe valori culturale, sustenabile şi pe abordarea holistică a problemelor oraşului.
3. Să dovedească simţul proporţiilor – însuşire fundamentală a profesiei de arhitect – în raportul dintre :  Ce se doreşte şi ce e posibil /  Ce e principal şi ce e secundar / Ce e frumos şi ce e urît / Ce e bine şi ce e rău (Vastă, pretenţioasă aşteptare!) 

„Barbologie !” ar putea spune unii. Personal, în dubla calitate de cetăţean şi de arhitect, am speranţe. Mai ales că preşedintele ales e o personalitate a culturii şi arhitecturii, fost preşedinte al Uniunii Arhitecţilor, fondator al Ordinului Arhitecţilor, director al Fundaţiei Pro-Patrimonio, membru corespondent al Academiei, cavaler al Ordinului Naţional „Pentru merit”.

Să-i urăm succes, iar pe dumneavoastră vă invit să vizitaţi saitul www.oar-bucuresti.ro.