O nouă biserică în cartierul Pantelimon. Aşezământul a fost sfinţit de Patriarhul Daniel

O nouă biserică în cartierul Pantelimon. Aşezământul a fost sfinţit de Patriarhul Daniel

Pe parcursul întregii zile de duminica, 3 noiembrie, credincioşii au aşteptat să intre în altarul noii biserici Mărcuţa FOTO ps2.ro

O nouă biserică a fost deschisă, duminică, 3 noiembrie, în cartierul bucureştean Pantelimon. Lăcaşul de cult Mărcuţa a fost sfinţit de un sobor de preoţi condus de Patriarhul Daniel.

Ştiri pe aceeaşi temă

Peste 100.000 de bucureşteni s-au închinat, duminică, 3 noiembrie, la noua biserică Mărcuţa, din Pantelimon, care a fost sfinţită odată cu finalizarea lucrărilor de construire.

În jurul prânzului, după terminarea slujbei de târnosire oficiată de un sobor de preoţi condus de Prefericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, uşile bisericii au fost deschise pentru credincioşii care asistaseră afară la slujbă şi care au intrat în altar pentru a se închina. Acesta este singurul moment în care normele bisericeşti permit accesul femeilor în acest spaţiu al lăcaşului de cult. 

Pentru ca toţi credincioşii să poată treace prin altar, accesul a fost permis toată seara, indiferent de oră. La mai bine de şapte ore de la terminarea slujbei de sfinţire, 3.000 de persoane aşteptau încă la coadă pentru a putea intra în altar. 

Noua Biserică Mărcuţa a fost construită lângă vechea biserică Mărcuţa care este un monument de cult reprezentativ pentru arhitectura secolului al XVI-lea din Ţara Românească. Construirea noii biserici este motivată de faptul că vechea biserică Mărcuţa s-a dovedit neîncăpătoare şi nesigură pentru cei peste 100.000 de locuitori ai cartierului Pantelimon.

Tot duminică,  soborul de preoţi condus de Patriarhul Daniel a sfinţit şi aşezământul social de lângă lăcaşul de cult, clădire în care funcţionează o cantină socială, birouri, lumânărarul, pangarul şi agheasmatarul.

Pe aceeaşi temă: 

BOR, despre reportajul BBC: ”Mai bine biserici nou construite, pline, decât cele vechi, goale, transformate în spaţii comerciale”

Biserica Patriarhiei, martora celor mai importante evenimente politice. Cum a luat naştere cel mai important lăcaş de cult din România

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: