O mansardă a luat foc în apropierea Spitalului Elias din Bucureşti
0Acoperişul unei clădiri din apropierea Spitalului Elias din Bucureşti a fost cuprins de flăcări, aseară. Medicii şi pacienţii au sunat speriaţi la 112 pentru a anunţa incendiul.
Clădirea care a ars aseară nu era locuită. Totuşi, oamenii din zonă spun că aici se adăposteau aurolaci. Incendiul a izbucnit în jurul orei 22.00 şi flăcări de aproape un metru şi jumătate au cuprins rapid acoperişul. Pompierii s-au deplasat în zonă cu şapte autospeciale şi s-au luptat cu focul aproximativ două ore. În tot acest timp, circulaţia a fost oprită. Anchetatorii evaluează pagubele şi stabilesc cauzele incendiului.