O fată de 13 ani a murit după ce a cazut din tren, în apropierea Bucureştiului. CFR călători a deschis o anchetă în acest caz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După tragicul accident petrecut ieri, în apropierea gării Buftea, când o fetiţă de 13 ani a murit, căzând dintr-un tren de mare viteză, CFR Călători anunţă că va analiza împrejurările în care s-a petrecut tragedia, în cadrul unei anchete interne.  

O comisie de anchetă de la CFR Călători analizează împrejurările în care fata de 13 ani a murit după ce a căzut dintr-un tren care venea de la Satu Mare la Bucureşti.

"La nivelul CFR Călători s-a constituit o comisie de anchetă care analizează, potrivit procedurilor şi reglementărilor în vigoare, circumstanţele în care s-a produs tragicul eveniment. În acelaşi timp, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, compania va asigura întregul sprijin organelor de cercetare în drept", se arată într-un comunicat de presă al CFR Călători.

"CFR Călători doreşte să îi asigure pe toţi pasagerii că tratează cu maximă responsabilitate toate aspectele privitoare la siguranţa călătoriei cu trenul", se mai arată în comunicatul citat.

Accidentul a avut loc duminică seara, în jurul orei 19.00, în zona localităţii Buftea, fata căzând din trenul IR 1746, care circula pe ruta Satu Mare - Bucureşti.

Fata de 13 ani, care se întorcea, alături de mai mulţi colegi, de pe Valea Prahovei, a căzut din tren după ce a deschis uşa garniturii, potrivit unor surse judiciare. Un echipaj SMURD a ajuns la locul accidentului, însă medicii nu au putut-o salva pe adolescentă.

Martori au declarat poliţiştilor că fata a deschis uşa trenului în mers, care circula cu o viteză de peste o sută de kilometri la oră, ea dezechilibrându-se şi căzând pe terasament.

Parchetul Buftea va stabili dacă fata a deschis sau nu singură uşa trenului ori dacă din cauza unei defecţiuni uşa s-a deschis, fapt ce se va stabili în urma unor expertize tehnice.

Reprezentanţii CFR Călători susţin că din verificările anterioare făcute a rezultat că trenul nu avea defecţiuni la sistemul de închidere a uşilor.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Footer Bucuresti
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite