O familie se chinuie să trăiască pe străzi de cinci ani

O femeie cu doi copiii şi două nepoţele au trăit prin barăci şi centre sociale după ce au fost evacuaţi cu forţa dintr-o casă din Sectorul 5. Deşi sunt o familie, Petrică (28 de ani), Irina (25 de ani), Sahar (9 ani), Sarina (2 ani) şi Genoveva (54 de ani) dorm separat şi se văd doar la apus, prin parcuri.

În 2006 familia Ailenei a fost evacuată cu forţa după ce proprietarul unei case de patru camere în care locuia şi-a revendicat-o. Oamenii au fost forţaţi să doarmă laolaltă cu mai mulţi boschetari într-o baracă de lucru, amplasată pe un şantier din Capitală. Au fost alungaţi şi de-acolo şi au fost nevoiţi să bată la uşa unui adăpost pentru oamenii străzii, unde nu au putut locui decât două luni.

Fugăriţi şi de-aici pe drumuri, bolnavi şi fără bani, ghinioanele s-au ţinut lanţ de ei. După câteva analize, băiatul cel mare al Genovevei Ailenei (54 de ani), femeia care a rămas capul familiei pentru doi dintre copii şi două nepoţele, a primit zece diagnostice crunte.

Diagnostic: 10 boli necruţătoare

Cel mai dur dintre ele a fost acela că Petrică (28 de ani) trebuia supus, urgent, unui transplant renal dacă voia să mai trăiască. Şi de această dată, Genoveva a fost <<mamă de sacrificiu>>. „Doctorii de la Cluj au stabilit că suntem compatibili, motiv pentru care i-am donat eu un rinichi. Am trecut însă de la extaz la agonie foarte rapid”, explică femeia. Fiul ei a rămas cu handicap, la fel şi mama lui, din cauză că nu au beneficiat de condiţii proprii de recuperare.

„Eu am insuficienţă renală şi am surzit după operaţie. Am trăit în mizerie după ce am fost evacuaţi şi, după ce a fost operat, fiul meu a stat cu mine prin tot felul de locuinţe improvizate, în care ne-am îmbolnăvit şi mai rău.”, spune Genoveva, în timp ce arată venele distruse de la mâna stângă a băiatului, ciuruite de injecţiile cu insulină.

Acesta face din nou dializă, iar de curând a fost depistat cu fractură de col femural, care-i afectează şi mersul, s-a îmbolnăvit de lupus şi a surzit parţial.  Un coşmar fără sfârşit, alimentat de speranţe deşarte venite din partea primăriei, care le promite de trei ani o casă în care să se mute cu toţii.

„Ne-au zis să nu facem figuri la casa cu sobă”

În prezent trăiesc din mila cunoştinţelor care-i cazează, separat şi temporar pe fiecare, motiv pentru care familia întreagă nu se reuneşte decât la sfârşitul zilei prin parcuri pentru câte o îmbrăţişare caldă şi pentru a-şi ridica moralul. În luna aprilie au crezut, pentru a patra oară, că l-au prins pe Dumnezeu de picior, ca vor trăi, în sfârşit, cu toţii, împreună.

„Primăria ne-a asigurat că vom primi o casă, la curte, şi să nu facem figuri că are sobă. Nici nu ne-am pus problema asta, dar e a patra promisiune care ni se face şi ne aruncă pe făraş fără vreo explicaţie. Au fost familii cu doi membri care au primit apartament cu 2-3 camere înaintea noastră şi pe noi nu ne bagă nimeni în seamă”, susţine mama disperată, care a lucrat ca infirmieră la Spitalul Florească până se se pensioneze. 

Asta în condiţiile în care autorităţile susţin că procedura de predare a locuinţelor ar trebui să se rezolve în maxim o lună de zile.

„Comisia de evaluare a situaţiilor sociale deosebite va decide unde vor fi repartizaţi în funcţie de numărul membrilor familiei şi nevoilor acestora. După ce consilierii aprobă lista, se face o notă de atribuire, o serie de contracte şi în 3 săptămâni-o lună de zile se pot muta”, declara în urmă cu câteva luni şefa Serviciului Spaţiu Locativ din cadrul Primăria Capitalei, Carmen Ivănoiu.

Venitul total al familiei Ailenei îl reprezintă pensiile de handicapaţi şi pensia de boală a băiatului cel mare, care, cumulate ajung la 1.000 de lei pe lună.