"Noua ordine murală" şi grafferii Capitalei

Artiştii zidurilor se mişcă numai noaptea, au feţele acoperite cu cagule, poartă mănuşi, iar câţiva dintre ei au la activ recorduri invidiate

explozii de culori şi coduri? Poate câte puţin din toate la un loc. Graffiti se desfăşoară, în Bucureşti, în toată splendoarea, prezentându-şi direct imaginea. În România a apărut destul de recent.
Pe vremea lui Ceauşescu, rockerii erau aceia care pictau noaptea cu vopsea pereţii blocurilor sau vagoanele de tren. Dimineaţa, bucureştenii se trezeau sub geam cu expresii "subversive" ca: "Punk"s not dead", "Breaking the law", sau "Fuck the system!", cu desene colorate şi numele unor trupe cunoscute: Metallica, Sepultura, Iron Maiden, Judas Priest sau AC/DC. Dacă erau prinşi de miliţieni, rockerii mâncau bătaie şi erau raşi pe cap, deoarece ascultau muzică decadentă şi scriau "porcării imperialiste" pe zidurile Capitalei. După '90, lucrurile s-au schimbat. Oricine avea ceva de reclamat o putea face pe zidurile din centrul oraşului. Apoi, după 1994-'95, au început să apară adevăraţii grafferi, cei care-şi puneau tagurile (semnăturile) peste tot, începând cu pereţii interiori/exteriori ai autobuzelor, metrourilor şi terminând cu zidurile blocurilor şi caselor.
"Tag"-ul te face celebru sau te compromite
Azi, grafferii din Bucureşti sunt organizaţi în grupuri (crew-uri). Un grup este celebru cu cât "tag"-ul lui ajunge pe mai multe ziduri şi vagoane de metrou. Aşa îşi marchează teritoriul. Acţionează de obicei noaptea, au cagule sau bandane trase pe feţe, fesuri negre, mănuşi şi haine largi în care se pot mişca uşor. Buzunarele sunt doldora de spray-uri şi markere. "Graffiti este cea mai importantă expresie artistică apărută pe străzile New York-ului la începutul anilor '70", ne spune Tony, care se semnează pe ziduri "LOP".
Vagon de metrou pictat în câteva secunde
Unii nu consideră graffiti ca fiind o formă de exprimare artistică. Dar eu aşa îl văd". Cei mai tari grafferi din Bucureşti, despre care toţi vorbesc cu "respekt", au reuşit să picteze în câteva secunde un vagon de metrou care staţiona la Piaţa Romană. "Writerii" de ziduri au un cod al lor, pe care, din păcate, nu-l respectă toţi. Nu se ating de biserici, cruci sau monumente, nu retuşează niciodată un "graff" al unuia considerat mai bun. Dar peste unul prost se poate picta. "Pe mine mă deranjează enorm idioţii care mâzgălesc monumentele! ştiţi statuia lui Brătianu de pe Dacia? Mai mereu e pictată. Nu se face aşa ceva! Dacă prind vreunul, îl sparg cu bătaia şi îl umplu de vopsea de sus până jos!", mai zice Tony indignat.

Codul secret al cifrelor
"Tag"-urile sunt uneori însoţite de cifre, care se citesc în engleză, limba oficială a acestei arte. Cifra "1" arată că writerul este primul care utilizează semnătura respectivă. Cifra "4", aflată între două "tag"-uri, se citeşte "for" şi foloseşte pentru a dedica ceva altui "writer". Cei care au "tag"-ul mai mare şi-l prescurtează folosind doar primele două litere. Mai aflăm de la Tony că "Stencil graffiti" este desenul după şablon. Astfel de graffiti au apărut prin tot Bucureştiul şi înfăţişează diverse personaje ca: Che Guevara, Marilyn Monroe, dar şi Ceauşescu şi Traian Băsescu.