Noua Dreaptă, marş anti-Gay Fest, în centrul Bucureştiului. Sute de oameni spun Tatăl Nostru şi scandează „România are nevoie de copii, nu de homosexuali!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noua Dreaptă va organiza un marş sâmbătă ca reacţie la marşul Gay Fest FOTO Adevărul
Noua Dreaptă va organiza un marş sâmbătă ca reacţie la marşul Gay Fest FOTO Adevărul

Străzile Bucureştiului "strălucesc" iar a democraţie sâmbătă, când au loc două marşuri pentru susţinerea unor idei diametral opuse. Dacă "Marşul Diversităţii" susţine drepturile faţă de minorităţile sexuale şi luptă împotriva discriminării, "Marşul pentru Normalitate" este înrudit direct, întrucât punctează exact opusul: interzicerea căsătoriilor homosexuale, protestând "într-un ton al apărării familiei, tradiţiilor şi credinţei".

UPDATE ORA 12.50

Cei circa 500 de manifestanţii veniţi la protestul anti-Gay Fest au continuat să rostească rugăciuni, fiind acompaniaţi de un preot şi un cor. Oamenii cântă "Cu noi este Dumnezeu!". Protestatarii din centrul Capitalei au devenit ţinta trecătorilor, mulţi oameni oprindu-se pentru a le face fotografii. 

UPDATE ORA 12.40

Cica 500 de oameni, tineri, vârstnici, prinre care şi câteva măicuţe şi un preot, au venit la mitingul organizat de Noua Dreaptă în Centrul Bucureştiului. Ajunşi pe Calea Vicoriei, oamenii au rostit rugăciunea "Tatăl Nostru" şi au mărşăluit mai departe. Principalele lozinci ale protestatarilor au fost: "România, ţară ortodoxă!", "România are nevoie de copii, nu de homosexuali!", "Sodoma, Sodoma, pachet la Barcelona!". Pancartele erau pline de mesaje precum: "Nu căsătoriilor şi adopţiilor homosexuale".

Astfel, organizaţia naţionalist-creştină Noua Dreaptă susţine sâmbătă, 8 iunie, Marşul pentru Normalitate, de la ora 11:00, în Capitală, a declarat preşedintele Noii Drepte, Tudor Ionescu, citat de Agenţia r/News.

„Manifestarea este autorizată de Primăria Capitalei şi va incepe la ora 11:00, odată cu adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei şi se va desfăşura pe traseul Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – Patriarhia Română”, a explicat liderul organizaţiei.

Potrivit reprezentanţilor organizaţiei, Marşul pentru Normalitate se va desfăşura într-un mod paşnic, într-un ton al aparării familiei, tradiţiilor şi credinţei.

Aducem aminte că, în cadrul Comisiei de revizuire a Constituţiei României, un proces intensiv care va finalizat cel mai probabil în luna septembrie, s-a decis adoptarea unui amendament propus de parlamentari de la PNL prin care “familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.

„Anul acesta avem o ‘victorie de etapă’, prin adoptarea amendamentului din cadrul Comisiei de Revizuire a Constituţiei, aşa că avem un motiv în plus de sărbătoare la Marşul împotriva căsătoriilor şi adopţiilor homosexuale. În orice caz, nu ne-a mirat nici când acest amendament a fost introdus în Comisia de revizuire a Constituţiei de către Partidul Liberal, care de mult a pierdut dreptul moral să-şi mai spună ‘Naţional’”, a mai adăugat preşedintele Noua Dreaptă, Tudor Ionescu pentru sursa citată.

Parada Gay Fest, cu oprire în "zona liberă de discriminare"

Parada Gay Fest va începe la ora 17.00 la Arcul de Triumf, iar marşul se va desfăşura pe Şoseaua Kiseleff, între Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei.  După ce vor parcurge traseul, participanţii pot rămâne în „zona liberă de discriminare”, pe spaţiul verde de lângă Muzeul de Geologie, unde vor putea socializa şi vor fi distribuite materiale informative. De asemenea, sunt invitate să li se alăture orice alte persoane interesate, chiar dacă nu au participat la marş.

Pe aceeaşi temă:

Marşul Diversităţii dă peste cap circulaţia pe Şoseaua Kiseleff din Capitală

Gay Fest 2013. Festivalul homosexualilor a început astăzi. Parada are loc sâmbătă

GayFest - Să celebrăm diversitatea!

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite