Noi tarife pentru parcare în Bucureşti. În centru, preţul va creşte substanţial. Cât va costa parcarea subterană din Piaţa Universităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă
Imagine de arhivă

Primăria Capitalei a stabilit noi tarife pentru folosirea parcărilor din oraş, potrivit unui proiect de hotărâre votat în şedinţa de joi a Consiliului General. Astfel, dacă în prezent, pentru o oră de parcare se plăteşte 1,5 lei pe oră, tariful ar putea ajunge la 10 lei în centru de la 1 iulie 2018.

Potrivit proiectului CGMB, care a fost aprobat cu 31 de voturi pentru şi două împotrivă, în şedinţa de joi, Municipalitatea va împărţi oraşul în mai multe zone în ceea ce priveşte tarifarea parcajelor.

Astfel, „Zona 0”, va avea patru segmente, resepectiv: zona parcajului subteran Intercontinental , străzile N. Bălcescu – C.A. Rosetti – D. Gerota – J. L. Calderon – T. Arghezi – Carol I; zona parcajului subteran din Piaţa Unversităţii , străzile N. Bălcescu – I. Câmpineanu – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – I. C. Brătianu; zona parcajului suprateran Cocor, străzile I. C. Brătianu – Sf. Vineri – Calea Moşilor – H. Botev – C. Coposu; a patra zonă este cea a parcajului suprateran Unirea , cu străzile C. Coposu – M. Basarab – Mircea Vodă – Unirii – Brătianu.

„Tarifele aplicabile în zona 0 vor fi: 10 lei/ oră TVA inclus, tarif unic de luni până vineri în intervalul orar 00.00 – 24.00 (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare). Parcarea este limitată la o durată de maxim 2 ore, iar după expirarea acestei durate se va aplica măsura suprataxării cu un cuantum echivalent cu dublul tarifului orar, pentru fiecare oră de depăşire. Se va aplica tariful de 10 lei pe oră X 24 de ore X 30 de zile plus TVA unităţilor hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive, locuri de parcare rezervate pe bază de contract”, potrivit proiectului de hotărâre al CGMB.

De asemenea, pentru locuitori din această zonă (riveranii), tariful va fi de 120 de lei pe lună, cu TVA.

Totodată, potrivit proiectului, celelalte tarife, pentru alte zone vor fi: pentru Zona 1, care cuprinde străzile Piaţa Victoriei – Iancu de Hunedoara – Polonă – Şincai – Mărăşeşti – Berzei – Buzeşti, tariful va fi de 5 lei pe oră, cu TVA, în intervalul 06.01 – 18.00, şi de 2,5 lei pe oră în intervalul 18.01 – 06.00.

În Zona 2, aflată între Zona 1 şi limita oraşului, tarifele vor fi de 2,5 lei/oră în intervalul 06.01 – 18.00, şi de 1,5 lei pe oră în intervalul 18.01 – 06.00. Tot 2,5 lei pe oră, 24 de ore pe zi, plus TVA, va fi tariful în această zonă pentru unitpţile hoteliere, iar pentru riverani, tariful va fi de 80 de lei pe lună cu TVA inclus.

Noile tarife de parcare vor intra în vigoare de la 1 iulie 2018.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite