Proteste în Capitală, în solidaritate cu Pungeşti. Peste 100 de persoane, împiedicate de jandarmi să blocheze strada

Proteste în Capitală, în solidaritate cu Pungeşti. Peste 100 de persoane, împiedicate de jandarmi să blocheze strada

Persoane protestează împotriva exploatării gazelor de şist, în Bucureşti FOTO Mediafax

Peste o sută de persoane care s-au adunat, sâmbătă, la fântâna de la Universitate pentru a protesta faţă de explorarea gazelor de şist, exprimându-şi susţinerea pentru protestatarii de la Pungeşti, au fost împiedicaţi de jandarmi să blocheze bulevardul, aceştia intenţionând să meargă spre Guvern.

Ştiri pe aceeaşi temă

Manifestanţii au început să se adune în zona fântânii de la Universitate în jurul orei 15.00, iar două ore mai târziu numărul acestora a ajuns la aproximativ o sută.

Protestatarii spun că au venit în Piaţa Universităţii în semn de solidaritate cu oamenii din Pungeşti, care se opun explorării gazelor de şist.

În jurul orei 17.40, unii dintre manifestanţi au încercat să treacă de pe trotuar pe bulevard, intenţionând să meargă spre Guvern.

Jandarmii au format un cordon pentru a-i împiedica pe protestatari să iasă pe stradă şi au făcut apel la aceştia să rămână pe trotuar.

Unii dintre protestatari au reclamat că au fost împinşi de jandarmi, spunând că ei doar voiau să treacă pe partea cealaltă a drumului, nu să blocheze strada.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat pentru Mediafax că, în jurul orei 17.40, manifestanţii au încercat să plece spre Guvern, pe partea carosabilă, ceea ce ar fi dus la blocarea circulaţiei.

Jandarmii au făcut cordoane pentru a împiedica trecerea protestatarilor de pe trotuar pe carosabil, însă nu s-a folosit forţa pentru intervenţie, a precizat Georgian Enache.

Manifestanţii care protestează la Universitate au pancarte pe care scrie "Opriţi genocidul împotriva poporului român", "Solidaritate cu Pungeşti", "Revoluţia începe de la Roşia Montană", "Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii să nu se implice", "Punga asupritorilor sau Pungeştiul apărătorilor", "Jos Guvernul trădător", Cowbells frack off".

Circa 400 de persoane au declanşat, sâmbătă, un protest, pe marginea drumului Vaslui-Gârceni, faţă de intenţia Chevron de a amplasa în zonă prima sondă de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui.

Protestatarii, în majoritatea lor localnici, dar şi din alte oraşe precum Iaşi, Bucureşti, Braşov, Sibiu, s-au adunat pe terenul proprietate privată al unei persoane fizice din comuna Pungeşti, vizavi de suprafaţa de teren luată în concesiune de către Chevron.

Manifestanţii au scandat lozinci împotriva companiei petroliere, a Jandarmeriei şi a Guvernului.

La un moment dat, protestatarii au trecut drumul judeţean şi au ajuns în poarta suprafeţei îngrădite, deţinută de către Chevron, o parte dintre ei intrând pe terenul companiei petroliere şi aruncând cu pietre în camioanele firmei angajate de către Chevron. Oamenii au început să tragă de gardurile împrejmuitoare, reuşind să le dărâme aproape în totalitate.

Iniţial, protestul a fost paşnic, însă a degenerat în jurul orei 12.00, când protestatarii au început să arunce cu pietre în camioanele companiei Chevron şi să dărâme gardurile proprietăţii acesteia.

Jandarmii au dus la IPJ Vaslui 22 de protestatari în urma incidentelor care au avut loc sâmbătă, la Pungeşti, dintre care 14 sunt acuzaţi de ultraj şi unul de port ilegal de armă alba, iar ceilalţi şapte au primit amenzi între 500 şi 5.000 de lei, pentru participare la o adunare publică nedeclarată.

Într-un comunicat de presă remis sâmbătă agenţiei MEDIAFAX, Jandarmeria precizează că jandarmii nu au folosit în niciun moment forţa, şi nici mijloacele din dotare în timpul manifestaţiilor de sâmbătă de la Siliştea-Pungeşti şi că au acţionat pentru normalizarea situaţiei şi prevenirea oricăror fapte care ar fi putut degenera.

"Jandarmeria garantează dreptul la liberă exprimare a cetăţenilor, dar, totodată, face apel la respectarea legii şi va interveni ferm, dacă situaţia va degenera, în conformitate cu atribuţiile sale legale, pentru restabilirea ordinii şi siguranţei publice", se mai arată în comunicatul citat.

Compania Chevron a anunţat oficial, sâmbătă după-amiază, printr-un comunicat de presă, suspendarea activităţilor pe terenul deţinut la Siliştea-Pungeşti, din judeţul Vaslui, în urma manifestaţiilor de protest din zonă.

În 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autorităţi pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliştea.

Din 1 septembrie până în 17 noiembrie, în fiecare duminică au avut loc proteste în Piaţa Universităţii din Capitală ale opozanţilor proiectului minier de la Roşia Montană. Manifestanţii au mers în marş pe mai multe străzi din Capitală, au protestat la sediul Guvernului, al Parlamentului, la Cotroceni, Televiziunea Română şi Direcţia Naţională Anticorupţie.


În timp ce la Pungeşti s-au strâns protestatari din întreaga ţară, în Capitală, de la ora 16.00, va fi organizat un nou protest de solidaritate. Manifestanţii bucureşteni au anunţat că se vor solidariza cu protestatarii din Pungeşti şi „vor spune un „nu“ categoric fracturării hidraulice“.

„Ieşim în stradă, solidari cu Pungeştiul, solidari cu Roşia Montană, solidari cu toţi românii care sunt nemulţumiţi de cei pe care i-au ales. Cerem să se respecte Constituţia, aşa cum noi o respectăm ieşind în stradă pentru a ne apăra ţara!“, au mai spus organizatorii protestelor din Capitală pe pagina de Facebook.

Pe aceeaşi temă:

Violenţe fără precedent la Pungeşti. Chevron anunţă suspendarea lucrărilor în urma protestelor

Victor Ponta despre manifestanţii anti-RMGC: „Fiecare face ce ştie. A huidui un mitropolit la intrarea într-un lăcaş de cult ţine foarte mult de educaţie“

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările