Nicuşor Dan, primul ONG-ist candidat la Primăria Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul”, Nicuşor Dan (42 de ani) a declarat ieri, în sala de şedinţe a Consiliului General, că astăzi îşi va anunţa intenţia de a candida pentru funcţia de primar general, la alegerile de anul viitor.

Iniţiator al „Pactul pentru Bucureşti”, un set de reguli legate de urbanism şi de mediu pe care l-au semnat toţi edilii Capitalei în urmă cu mai bine de teri ani, ONG-istul spune că s-a decis să candideze atunci când a văzut că toţi cei şapte primari au încălcat acest pact. “Nu au ramas decât două căi de atac: confruntarea politică directă şi acţiunile în justiţie, pentru a-i obliga să respecte legea. Le voi face pe amândouă: voi candida la funcţia de primar general şi vom continua acţiunile în justiţie”, a explicat Nicuşor Dan.

Licenţiat al celei mai bune universităţi din Franţa, Ecole Normale Superieure de Paris, el mizează în bătălia pentru Capitală pe bucureştenii sătui politicieni, pe faptul că niciun contracandidat nu va avea curajul să schimbe filozofia de dezvoltare a oraşului şi pe calitatea personală. Totuşi, Preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul” aşteaptă voluntari pentru campania propriu-zisă. “Prin campania la postul de primar general vreau să deschid drumul candidaturii mai multor ONG-işti în Consiliul General”, a precizat doctorul în matematică.

Alături de “Salvaţi Bucureştiul”, Nicuşor Dan încearcă să împiedice în instanţă construcţiile ilegale. “Avem deja 18 procese câştigate şi am reuşit să blocăm, înainte de începerea construcţiei, Aqua Parc-ul proiectat pe cinci hectare în Parcul Tineretului, precum şi ridicarea unui turn de 13 etaje vizavi de Şcoala Centrală”, a mai spus candidatul.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite