Aşa cum a fost consemnat de către istoriografii Bucureştiului,  Barbu D. Ştirbey apelează la arhitectul francez Michel Sanejouand (?-1835) pentru transformarea casei boiereşti într-o reşedinţă ce va fi de atunci înainte numită palatul Ştirbey. Putem presupune că Barbu D. Ştirbey a făcut cunoştinţă cu arhitectul francez în cadrul activităţilor Sfatului administrativ, Sanejouand lucrând în serviciul statului, înainte de a fi numit la şefia Direcţiei de Arhitectură şi Geniu a Municipalităţii Bucureşti (practic devenind primul arhitect-şef al Bucureştiului), începând cu data de 26 iulie 1834 (propria scrisoare datată 2 august 1834 din fondul Vorniciei din Năuntru).

Din aceeaşi scrisoare de-a sa  aflăm că solicita planul oraşului la o scară mai mare, având la dispoziţie o copie de prea mici dimensiuni, că vizitase părţi ale oraşului, notase problemele şi că în scurtul timp avut la dispoziţie alcătuise şi cancelaria direcţiei.

În serviciul său se afla cel puţin un ajutor cu rol de secretar şi traducător-interpret de limba franceză şi germană, pe numele Lorenty, precum şi picherul (persoană care răspunde de buna întreţinere a unei porţiuni de de şosea) Ştefan.

În următoarea sa scrisoare din 25 august 1834 ne sunt prezentate problemele întâmpinate de arhitectul francez în relaţia cu oficialităţile valahe: el indică lipsa de comunicare cu ministerul şi primăria în nenumăratele aspecte prezentate, cum ar fi trecerea de la unitatea de măsură ”palmă” la ”stânjen (dublu metru)”, afişarea numelor străzilor la colţuri, încălzirea cancelariei, primirea contractelor antreprenorilor însărcinaţi cu pavarea şi întreţinerea pavajului străzilor, conlucrarea cu Poliţia. Din expunerea sa succintă şi politicoasă răzbate, pe de o parte, dorinţa de schimbare şi este clar că a identificat măsuri concrete de rezolvare, dar, pe de altă parte, putem constata deja nemulţumirea şi  neînţelegerea lipsei de răspuns la solicitările sale. În încheiere, aflându-se în imposibilitatea exercitării îndatoririlor, recurge la o plângere către domnitorul Ghica. Nu ştim care a fost răspunsul domnesc, dar în data de 2 noiembrie constatăm că problema primirii lemnelor de încălzit tot nu a fost rezolvată, în ciuda insistenţelor sale.

Scrisoare lui Sanejouand din data de 25 oct/6 nov. 1834

Dintre iniţiativele sale enumerăm şi ”Proiectul de reglementare a amenajărilor particulare de latrine” ce conţine 17 articole şi datează din 7 decembrie 1834 şi ”Contractul obligaţiilor pentru pavarea străzilor şi a pieţelor oraşului ce cad în sarcina locuitorilor conform art.5 din regulamentul oraşului” ce conţinea 31 de articole grupate pe 5 capitole.

Tot în sarcina sa cădeau diferite comenzi făcute la Sibiu ”pentru uneltele trebuincioase puţurilor”, precum şi solicitările pentru dotarea cancelariei cu ”cutii de cartoane, portofel mare pentru planuri, masă de lemn pentru desen, ţăruşi pentru măsurat”. (transcriere proprie din chirilică)

Activităţile curente ale cancelariei vizau măsurători de uliţe, cercetări de clădiri noi şi vechi la faţa locului, emiterea biletelor de voie pentru lucrările proprietarilor, rezolvarea diferitelor pricini între proprietari. În plus faţă de proiectul casei Ştirbey, mai merită amintit că în 1835 Sanejouand a coordonat şi reparaţiile de la casele Romanit unde funcţiona cancelaria domnească a lui Alexandru Ghica.

Nu ştim când a survenit sau ce a provocat moartea arhitectului francez, despre care aflăm că nu mai era în viaţă la 7 august. Pe postul lui concurează compatriotul şi prietenul Xavier Villacros (?-1855) şi Heinrich Fessner von Mentzen (ulterior cunoscut de români drept Faiser), acesta din urmă câştigându-l şi deţinându-l până în 1841.

Indirect mai aflăm informaţii despre activitatea şi remuneraţia lui Sanejouand dintr-un raport al urmaşului în post. Acesta se plângea că în registrele cancelariei lui Sanejouand au fost realizate doar 400 de lucrări şi fusese plătit cu 2500 lei pe lună, din care cheltuia vreo 1000 de lei în cancelarie (transport cu trăsură, picher, interpret) , dar i se asigura de către Sfatul orăşenesc şi locuinţă (”coarteri”). Prin comparaţie, la doi ani distanţă, lucrările lui Fessner se întreiseră ca număr, iar leafa lui scăzuse la 925 lei, din care rămânea cu 400 lei pentru propriile cheltuieli. (Sursa: A.N.D.M.B. fond P.M.B. general, transcriere proprie din chirilică)

Cu aceste informaţii se face puţină lumină asupra începuturilor serviciului de arhitectură al Bucureştiului şi asupra unui personaj ce nu se lasă cu uşurinţă descoperit.

Fragmentul face parte din lucrarea în curs de apariţie la Editura ACS dedicată Reşedinţelor familiei Ştirbey din Bucureşti şi Buftea: arhitectura şi decoraţia interioară.