Micul Paris îşi caută un pariu

Există mai întâi marele pariu, sigur, extrem de ambiţios, al primăriţei Parisului, Anne Hidalgo, de a fi reunit, în 26 martie, primarii celor 30 de metropole europene care contează, în capitala sa. Iar cauza este nobilă: a face să avanseze cumva, la doar şase luni distanţă de Summitul oraşelor şi regiunilor mondiale (4-7 decembrie 2015), în cadrul COP21, lupta împotriva poluării.

Printre cei 30 de primari invitaţi s-a numărat şi cel al Bucureştiului, Sorin Oprescu. Fostul chirurg, primar din 2008, într-un prim mandat ca membru al stângii, şi ulterior din 2012, ca independent, de data aceasta, nu îşi ascunde bucuria în faţa unei decizii pariziene foarte ciudate, de acum o săptămână, aplicarea circulaţiei alternative: "Este o măsură interesantă care are meritul de a pune punctul pe i". Oricum ar fi (şi chiar oricât de mult i-ar plăcea) s-ar putea ea oare aplica Bucureştiului, oraş în care se înghesuie bară la bară vreo două milioane de autoturisme?

Greu de spus, mai ales atunci când proastele amintiri comuniste sunt atât de prezente în imaginarul colectiv al românilor: pe timpul răposatului Nicolae Ceauşescu, părinţii mei aveau dreptul să plece în weekend cu maşina o dată da o dată nu, un weekend da şi unul nu, în funcţie de dualitatea par/impar. Pentru români, această măsură era văzută ca o modalitate de restrângere, de îngrădire a libertăţii de mişcare, mai mult decât ca un mijloc de a controla fluxul circulaţiei.

Pentru că tot am vorbit de marele Paris, hai să spunem şi ce e cu micul Paris, de undeva din Est. De acel Bucureşti, capitală a României, care, încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, dar mai ales în perioada interbelică, era astfel botezat. Cunoscut, supranumit, alintat. Datorită aerului său boem, a limbii franceze care se vorbea în saloanele boierimii, a moravurilor sale şi a obiceiurilor protipendadei, a veştmintelor purtate de doamne şi de domni.

Astăzi, acest mic Paris îşi caută cu disperare strălucirea şi renumele de altădată: centrul vechi este renovat, se construieşte o prelungire a metroului până la aeroportul Otopeni. Primarul, el, crede în şansa de a renaşte a acestui oraş, căci pentru el

a fi primar este un fel de chirurgie socială, cu adevărat necesară, însă care uneori se face fără anestezie.

In toamna anului 2014 Bucureştiul a depus oficial candidatura sa ca şi capitală culturală europeană 2021, care va fi acordată în acel an pentru două oraşe din România şi Grecia. In România, concurenţa este deja teribilă: nu mai puţin de 7 oraşe sau regiuni - Cluj, Iaşi, Timişoara, Braşov, Craiova, regiunea Harghita, Covasna, Mureş - dar şi Bucureşti. Capitala!

Sorin Oprescu a fost deci la Paris şi ca să-i facă curte, după toate regulile artei, pentru a-i cere oficial mâna (pardon, ajutorul), în a face un pic de lobby, în fine, pentru ...micul Paris. "Este foarte clar, ajutorul pe care Parisul ar putea să-l acorde Bucureştiului, pentru ca micul Paris să fie numit capitală culturală europeană [titlu care va fi anunţat în iunie 2016] este o prioritate. Cred în şansa pe care o poate avea capitala, de a fi ales capitală culturală europeană atât ca mic Paris - la propriu dar şi la figurat - dar cât şi ca oraş în care au loc anual peste 3000 de evenimente culturale!"

Primul oraş românesc capitală culturală europeană a fost Sibiul în 2007, şi a străbătut acel an de graţie în compania Luxemburgului. A fost anul aderării României la Uniunea Europeană.

Articol apărut iniţial pe site-ul Courrier International.